Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care sunt plafonate prețurile la energie electrică și la gaze. Noile limite sunt valabile pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025.
Potrivit Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către următoarele categorii de clienţi:
– clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 kWh inclusiv;
– clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declaraţii pe propria răspundere;
– clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri și a unei declaraţii pe propria răspundere;
– clienții casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 ani în cazul în care urmează o formă de învațământ.
b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 și 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depășește 300 kWh/lună întreg consumul se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh.
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentatului legal pentru următoarele categorii de consumatori:
– întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri;
– operatorii/operatorii regionali definiţi la art. 2 lit. g) şi h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b), b1), c) şi h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti «Metrorex» – S.A., precum şi aeroporturile care sunt în subordinea/coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii;
– operatorii economici din domeniul industriei alimentare, identificaţi prin cod CAEN 10, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului, identificaţi prin cod CAEN 01 şi 03;
– autorităţile şi instituţiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiile şi societăţile comerciale de interes judeţean, municipal sau local, regiile autonome și toate entitățile publice și private care prestează un serviciu public, în temeiul legii, dacă sunt înfiinţate sau organizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, municipiului Bucureşti şi, după caz, la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale;
e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile publice, altele decât cele prevăzute la lit. d), precum şi pentru cele aparținând cultelor recunoscute oficial în România, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată; diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus;
În ceea ce privește prețul gazelor, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2025, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:
- maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;
- maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică;
DOCUMENT – Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei: