În ultimii ani, la Ștei s-a investit constant în infrastructura necesară dezvoltării performanțelor sportive. Primarul Iulian Balaj a făcut performanță în sport, înțelege și susține fenomenul și își promovează orașul prin sport. Cea mai recentă reușită a sportivilor din Ștei vine din volei.
Pe adresa CSȘ „Avram Iancu” Ștei au sosit convocări la echipa națională pentru voleibaliștii Iulius Vlad Indrei și David Palffy. Cei doi sportivi sunt convocați la lotul național de juniori III (sub 17 ani) în vederea turneului de calificare la Campionatul European de Volei.
Ei vor participa la un stagiu de pregătire centralizată la Izvorani, în perioada 20 decembrie 2022 – 16 ianuarie 2023, în vederea participării la turneul de calificare la Campionatul European de Volei. Iulius Vlad Indrei este elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei, iar David Palffy Stan este elev în clasa a IX-a la aceeași școală.
Sportivii sunt antrenați de Sebastian Indrei și fac parte din echipele de cadeți și juniori a CSȘ „Avram Iancu” Ștei care își desfășoară activitatea în cadrul Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei.