Aldi a decis să introducă o limită de un kilogram de cartofi şi un litru de lapte pentru fiecare cumpărător, ca urmare a creşterii cererii. Alte lanţuri de magazine precum Spar, Lidl şi Tesco au introdus restricţii similare. Se întâmplă după ce După ce Guvernul condus de premierul Viktor Orban a decis să plafoneze preţurile la produsele alimentare de bază.
Un plan conceput să îi protejeze pe consumatorii ungari de cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană a generat consecinţe nedorite, în condiţiile în care chiar înainte de sărbători retailerii un început să raţionalizeze produsele alimentare, o reminiscenţă a perioadei comuniste, transmite Bloomberg, relatează Agerpres. În aceste condiţii, unele persoane au început să îşi pune întrebări dacă vor putea găti tradiţionala ruladă cu mac, nelipsită de pe mesele de Crăciun. Rafturile magazinelor din Ungaria sunt în continuare pline, însă în multe cazuri este vorba de alternative mai scumpe la bunurile ale căror preţuri sunt plafonate. De exemplu, preţul zahărului pudră a crescut cu 122% comparativ cu luna februarie, în timp ce preţul laptelui cu un conţinut de grăsime de 1,5% a crescut cu 90% în timp ce preţul laptelui obişnuit a crescut cu doar 2,8%.