Curtea de Apel Timișoara a dat câștig de cauză celor 14 artiști orădeni care au cerut anularea hotărârii 158/2021 prin care Consiliul Județean Bihor a decis desființarea Ansamblului ”Crișana”. Instanța bănățeană, la care procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Oradea în luna octombrie a acestui an, a admis, marți, recursul artiștilor printre care se află cântărețul Cornel Borza, fost consilier județean PNL, Ciprian Ioan Toie, Ciprian Dinicu ori Mariana Negrean. Sentința este definitivă.
Minuta Curții de Apel Timișoara din data de 20 decembrie 2022:
Respinge excepţia nulităţii recursului. Admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi TOIE CIPRIAN IOAN, DINICU CIPRIAN – DANIEL, BORZA CORNEL, COVACIU CORNELIA, BABA LUMINIŢA FLORINA, MATES SIMONA FLORINA, MOLDOVAN LIVIU MARCEL, CIOARA COSMIN ADRIAN, POPA PETRU RAMON, MOLDOVAN NICU PAUL, NEGREAN MARIANA GETA, NEGREAN DUMITRU, TEODORESCU MIHAIL şi MICLAUS ADRIAN FLORIN împotriva Sentinţei civile nr. 1087/28 Decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. 3392/111/2021 de către Tribunalul Bihor în contradictoriu cu intimata pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR şi intervenientul accesoriu SINDICATUL NAŢIONAL DIN CULTURĂ FAIR, având ca obiect – anulare act administrativ – HLC.158/2021.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul SINDICATUL NAŢIONAL DIN CULTURĂ FAIR.
Casează în parte sentinţa civilă recurată, şi în rejudecare: Dispune anularea Hotărârii nr. 158/2021 a Consiliului Judeţean Bihor. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei civile recurate. Obligă pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR la plata cheltuielilor de judecată către recurenţii-reclamanţi, în cuantum de 7100 lei.
Definitivă. Pronunţată azi, 20.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Desființare prin votul consilierilor județeni ai PNL
Prin hotărârea 158 din 5 august 2021, Consiliul Județean Bihor a decis desființarea Ansamblului folcloric ”Crișana”. Acesta făcuse parte în ultimul deceniu din structura Teatrului ”Regina Maria”, iar propunerea de desființare, făcută de conducerea administrației județene și de cea a teatrului, a fost adoptată cu votul consilierilor județeni liberali. În schimb, propunerea privind înfiinţarea Ansamblului „Ţara Crişurilor” nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Pe 17 septembrie 2021, Tribunalul Bihor a admis cererea de suspendare a aplicării hotărârii CJ de desființare a Ansamblului Artistic Profesionist ”Crișana”, însă pe 10 decembrie 2021, Curtea de Apel Oradea a admis un recurs al administrației județene și a respins cererea de suspendare.
La sfârșitul lui 2021, pe 28 decembrie, Tribunalul Bihor a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală prin care artiștii solicitau anularea hotărârii CJ Bihor nr. 158/2021. Procesul s-a mutat apoi la Curtea de Apel Oradea, de unde a fost strămutat la Curtea de Apel Timișoara. Aceasta a admis, azi, recursul celor 14 artiști și a anulat hotărârea de desființare a ansamblului ”Crișana”.
Ma bucur nespus de mult de hotararea definitiva a instantei de apel, va felicit dragii mei prieteni, adevarati oameni de cultura si-i tramsmit lui BOLOVAN sa-i fie rusine pentru faptele sale de a ingropa cultura. Bolovanul tot bolovan ramane !