Jurisprudență | Răspundere civilă delictuală. Stabilirea despăgubirilor. Penalităţi de întârziere

Apărările formulate prin cererea de apel de către asigurator au vizat stabilirea unui preț mediu de despăgubire, ca în situația în care acesta făcea o plată anticipată, situație care nu se regăsește în cauză. Societatea de asigurări a soluţionat în parte şi cu întârziere cererea de despăgubire, condiții în care instanța apreciază că nu a făcut o ofertă conformă prevederilor legale, datorând penalităţi de întârziere.

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanţa de fond a reținut că prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 20.07.2020, sub număr …./233/2020,  Z a chemat în judecată societatea E SA și pe numitul  A, în calitate de intervenient conform art. 22 alin. 1 din Legea nr. 132/2017.

În motivare a fost indicat faptul că, la data de 06.08.2019, a avut loc un accident rutier în urma căruia autoturismul marca Nissan, model Qashqai, înmatriculat sub nr.XXX, proprietate personală, a fost avariat, în temeiul poliţei de asigurare auto obligatorie deținută de terţul A., păgubitul adresându-se societăţii pârâte pentru ca, în calitate de asigurator RCA al persoanei vinovate, să efectueze plata despăgubirii.

Astfel, dat fiind faptul că asigurătorul a procedat doar la plata în parte a prejudiciului, reclamantul a apreciat că se impune admiterea cererii de chemare în judecată pentru întregirea dreptului la reparație patrimonială.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 132/2017, asigurătorul RCA avea obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului şi în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.

Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 4-5 şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani, printre altele, pentru costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii.

Potrivit art. 14 alin. 1-4, despăgubirile se acorda în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care era egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul era obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice.

Potrivit art. 21 alin. 1-2 şi alin 4-5, în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA era obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

Despăgubirea se plătea de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. 1 lit. a sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care era obligat să o plătească. Documentele care stăteau la baza cererii de despăgubire erau stabilite prin reglementări ale A.S.F. Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplinea obligaţiile în termenul prevăzut la alin. 4 sau şi le îndeplinea defectuos, inclusiv dacă diminua nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta era obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se făcea odată cu plata despăgubirii.

Potrivit art. 22 alin. 1, despăgubirea se stabilea şi se plătea în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercita împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea
obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

Potrivit art. 23, pentru stabilirea ofertei de despăgubire, după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, s-a luat în considerare următoarele: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: (i) piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre; (ii) manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: (i) factori specifici de corecţie; (ii) existenţa unor avarii preexistente; (iii) istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. La stabilirea ofertei de despăgubire au fost luate în considerare modificările structurii de echipare a vehiculului, survenite între data comercializării şi cea a producerii accidentului.

Potrivit art. 24 alin. 1-4, în cazul daunelor la vehicule despăgubirea avea în vedere acoperirea costurilor privind a) readucerea la starea anterioară producerii accidentului sau b) acoperirea diferenţei dintre valoarea de piaţă calculată conform prezentei norme şi valoarea epavei, în cazul daunei totale economice.

Evaluarea costului prevăzut la alin. 1 lit. a conţine costul reparaţiilor părţilor componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul.

Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite se cereau a fi îndeplinite condiţiile vizând existenţa faptei, a prejudiciului produs, cea a raportului de cauzalitate între aceste două elemente şi a vinovăţiei autorului. Era de asemenea necesar să nu existe o cauză de exonerare a răspunderii.

Puteau fi considerate drept cauze ale rezultatului toate condițiile care l-au precedat și care au avut o legătură oricât de mică cu acesta, oricare ar fi contribuția adusă de catre fiecare în parte, dacă fără ele rezultatul nu s-ar fi produs.

Pentru stabilirea caracterului sine qua non al unei conditii, se folosea procedeul eliminării ipotetice a acesteia din antecedenta rezultatului. Astfel, dacă se constata că în lipsa sa rezultatul nu s-ar fi produs așa cum se înfățișa el în mod concret, atunci respectiva condiție a fost necesara si, deci, trebuia considerată drept cauză.

În antecedența cauzală apăre ca fiind determinantă fapta intervenientului ce nu a respectat obligațiile stabilite de lege în sarcina sa în calitate de participant la trafic. Astfel, s-a constatat existența raportului de cauzalitate, urmare a accidentului, rezultând pagube materiale.

În ceea ce privea întinderea prejudiciului, instanța de fond, în contextul regulilor de individualizare enunțate la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 132/2017, a apreciat că asigurătorul era decăzut din dreptul de a contesta despăgubirea cât timp nu a respectat procedura obligatorie impusă pentru soluționarea dosarelor de daună și nu a răspuns cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire în termen de 30 de zile. Drept urmare, limitele în care asigurătorul a înţeles să cerceteze evenimentul nu au fost de natură a justifica refuzul de a achita despăgubirea având în vedere împrejurările anterior analizate, motiv pentru care instanța de fond a admis cererea și a obligat societatea Euroins România Asigurare Reasigurare SA la plata către reclamantul Stelică Zlataru a sumei de 25.451,05 lei, cu titlu de despăgubire, valoare raportat la care urmau a se calcula penalităţi, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data de 20.07.2020, până la data plăţii efective.

Partea care cădea în pretenţii urma a fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecată ce constau, conform art. 451 alin. 1 C.p.civ., în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă era cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

A mai arătat Curtea că, o asemenea prerogativa era cu atât mai necesara cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urma a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupunea în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

În sensul celor arătate, a mai adăugat Curtea Constituţională, era şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluţionarea pretenţiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care erau cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urma a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

În conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. 2 C.p.civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta era vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În condiţiile în care caracterul rezonabil al cheltuielilor se aprecia în raport de natura muncii efectiv prestate şi complexitatea problemei juridice, instanţa de fond a apreciat că stabilirea unui onorariu de 2.000 lei, pentru formularea cererii și asigurarea reprezentării în proces, era proporţională cu activitatea pe care o presupunea.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a admis cererea accesorie de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat-o la plata sumei de 1.369 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi a sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu de avocat.

Nu se poate limita această obligație a păgubitului doar la dovedirea faptei producătoare de prejudicii. Aceasta obligație trebuie să aibă ca obiect deci și dovedirea prejudiciului, care se face odată cu constatarea făcută împreuna cu asigurătorul, dar și a întinderii acestuia, în cadrul îndeplinirii de către păgubit a obligației de dovedire a îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale a asiguratului RCA.

Conform art.22, alin.2 din Lege, dispoziție legala extrem de importanță: „(2)Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza prețurilor de referință pe piață la data producerii riscului asigurat. ”.

Se introduce astfel un criteriu unic și obiectiv de stabilire a despăgubirii de către asigurător, pentru a asigura astfel, printr-o soluție echitabila si economica, o protecție a ambelor părţi, atât asigurătorului cât și păgubitului, prin oferirea posibilității ambelor părţi de a anticipa în mod rezonabil cuantumul acestor despăgubiri, pentru siguranța raporturilor juridice născute ca urmare a evenimentului asigurat.

Criteriul obiectiv ales de legiuitor, într-un domeniu ca acela al prejudiciilor produse bunurilor, a fost, prin chiar forța lucrurilor, acela al preturilor de referința pe piața la data producerii riscului asigurat/evenimentului asigurat.

In ce privește costurile readucerii la starea anterioara producerii riscului asigurat, apelanta a susținut că obiectul analizei preturilor de piața, în ce privește daunele propriu-zise produse vehiculelor, respectiv în ce privește piesele, materialele si manopera aferente reparației, îi vor face, așa cum arată dispozițiile art. 14, alin.3 din lege, coroborate cu cele ale art.23, alin.1, lit.a, pct.i) și ii) din Norma si art.24, alin.1, lit.a) si alin.2 din Norma, următoarele:

Prețul pieselor și materialelor noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparație în România și statele membre. Prețul de manopera aferenta reparației și cea aferentă operațiilor necesare din punct de vedere tehnic și tehnologic, conform tehnologiei producătorului.Astfel, apelanta a considerat că a calculat corect prețul despăgubirii acordate, fără a indica în concret cât a alocat pentru manoperă, cât pentru piese și alte materiale.

Analizând hotărârea atacată în limita criticilor formulate prin motivele de apel şi în raport de probatoriile existente la dosar, cât şi în temeiul dispozițiilor art. 466 şi următoarele C.p.civ., Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se succed:

În fapt, la data de 06.08.2019, autoturismul marca Nissan, înmatriculat sub nr. ….., aparținând reclamantului  Z., a fost implicat într-un eveniment rutier ce a avut ca urmări avarierea acestuia, dinamica producerii accidentului rezultând din cuprinsul procesului-verbal seria PGLW nr….. întocmit la data de 06.08.2019 de organele competente din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați. Culpa în producerea evenimentului a fost atribuită intervenientului  A. în calitate de conducător al autovehiculului marca Skoda, model Fabia, înmatriculat sub nr…..care, la acea dată, era asigurat pentru cazuri de răspundere civilă auto obligatorie la societatea E SA

Instanța reține că potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr 132/2017 privind soluționarea cererii de despăgubire:
„(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:  a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.
(2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.”

Instanţa reţine că analiza hotărârii de fond în apel este limitată la motivele de apel invocate, având în vedere prevederile art. 477 C.p.civ., respectiv faptul că limita analizei în apel este stabilită  de ceea ce s-a apelat.

Asiguratorul a făcut o plată în valoare de 16.378,39lei la data de 03.12.2020, adică la aproape 5 luni de la introducerea prezentei acțiuni pe rolul instanței la fond. Asiguratorul a susținut că a făcut un propriu calcul al despăgubirii, funcție de prețurile medii ale pieselor și a manoperei de pe piață, apreciind că suma solicitată era una exagerată, deoarece valoarea pieselor, materialelor și a manoperei era mult mai mare decât valoarea medie de pe piață.

Instanța reține că potrivit art.22 al.1 coroborat cu art. 14 al.1 și 3 din legea 132/2017 ”(3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.”

De aici rezultă că există două posibilități de plată a despăgubirii, prima pentru plata anticipată a despăgubirii, pentru care asiguratorul folosește sistemele de evaluare specializate (unde se pot introduce valori medii ale pieselor și a manoperei) și a doua pentru plata reparației finale a despăgubiri în cazul în care nu este daună totală economic, când asiguratorul plătește
despăgubirea așa cum rezultă din documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.

Toate apărările formulate prin cererea de apel de către asigurator au vizat stabilirea unui preț mediu de despăgubire ca în situația în care acesta făcea o plată anticipată. Această situație nu se regăsește în cauză, deoarece reclamantul a solicitat asiguratorului nu o plată anticipată, ci o plată finală a reparației.

Mai mult art. 22 al.2 din legea 132/20217 la care a făcut trimitere pârâta se referea la despăgubirile pentru bunuri și nu pentru vehicule, adică bunurile avariate în urma accidentului fie din interiorul autoturismului, fie din exteriorul acestuia. Articolul de lege mai sus indicat nu se referă la modul de calcul al vehiculului avariat la care de fapt face trimitere art. 22 al.1 din legea 132/2017.
Chiar dacă asiguratorul stabilea prețurile medii de reparație de pe piață și face o plată anticipată, totuși el este ținut pentru acoperirea întregii valori de reparație  autoturismului așa cum rezultă din prevederile art. 24 al.5 din Norma ASF 20/2017 ” (5) În cazul în care despăgubirea este achitată anticipat efectuării reparaţiilor, persoana prejudiciată este îndreptăţită să solicite reanalizarea cuantumului despăgubirii şi plata eventualelor costuri suplimentare fundamentate, dovedite cu documente justificative.”

În aceste condiții, instanța reține că atât timp cât reclamantul a dovedit întinderea pretențiilor sale cu factura fiscală din 12.11.2019 și devizul de lucrări pentru suma totală de 25.451,05lei, înscris necontestat de pârâtă sub aspectul lipsei unei concordanțe între avariile menționate în procesul-verbal de constatare și reparațiile executate de unitatea service, atunci reclamantul este îndreptățit la plata contravalorii reparației auto, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond în hotărârea atacată.

Lipsa indicării unor neconcordanțe între piesele necesare pentru reparație indicate în procesul-verbal de constatare și cele folosite de unitatea service în sensul reparării autoturismului avariat a fost și motivul pentru care instanța de apel a respins solicitarea de efectuare a unei expertize tehnice auto.
Mai mult, în oferta de despăgubire depusă la fond și în apel (f.11 dosar apel Secția I Civilă) rezultă că despăgubirea a fost stabilită potrivit evaluărilor de specialitate în sistem DAT, dar la dosar nu s-a depus un deviz de lucrări ori o evaluare DAT din care să rezulte costul invocat de pârâtă.

În consecință aceste motive de apel instanța le apreciază ca nefondate și ca urmare, va respinge apelul pârâtei cu privire la debitul principal acordat de instanța de fond către reclamant.

Instanța reține că societatea de asigurări nu a răspuns la cererea de despăgubire formulată de partea vătămată conform legii și a acordat cu întârziere și în parte despăgubiri. Motivarea pentru care nu a plătit integral despăgubirea nu rezultă din actele depuse la dosar, asiguratorul depunând oferta emisă, fără dovada de comunicare către reclamant, ofertă din care nu rezulte cât a acordat despăgubiri pentru piese, cât pentru manoperă, cum au fost calculate aceste sume. În aceste condiții, instanța apreciază că societatea de asigurări nu a făcut o ofertă conformă prevederilor legale și nu a justificat de ce a diminuat costul pieselor și a manoperei avansate cu ocazia reparației de către reclamant. Mai mult, deși a invocat o evaluare a despăgubirii conform sistemului DAT, nu a depus această evaluare la dosar.

De altfel, la fond s-a reținut că asiguratorul nu a achitat suma datorată reclamantului, decât după introducerea acțiunii și a diminuat nejustificat această sumă, deși potrivit legii 132/2017 trebuia să facă plata despăgubirii așa cum rezulta din documentele depuse în dovedirea prejudiciului. În aceste condiţii, apreciem că asiguratorul a diminuat nejustificat valoarea despăgubirii fără un motiv întemeiat, așa cum a reținut și instanța de fond, încât raportat la art. 21 al.5 din legea 132/2017 acesta trebuia să achite penalități de întârziere de 0,2% de la data la care trebuia achitată despăgubirea, adică a 10-a zi de la împlinirea celor 30 zile de la depunerea cererii de despăgubire.
Astfel, cererea de despăgubire a fost formulată la data de 12.11.2019, iar oferta de despăgubire trebuia făcută până la expirarea unui termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire, adică până la data de 12.12.2019 inclusiv. Oferta prezentată de pârâtă în apărare, este emisă de asigurator la data de 19.12.2019, adică după îndeplinirea celor 30 zile prevăzute de lege, asiguratorul nedovedind comunicarea ei nici măcar la data de 19.12.2019 către reclamant.

Cel mai târziu plata trebuia făcută în 10 zile de la expirarea acestui termen de 30 zile, adică până la 22.12.2019 inclusiv, iar începând cu data de 23.12.2019 pârâta era în întârziere. Plata parțială a fost făcută de asigurator la data de 03.12.2020, adică după împlinirea termenelor mai sus arătate, la aproape un an de zile de la data când ar fi trebuit făcută plata.

În aceste condiții, raportat la art. 21 al.2 din legea 132/2017, dacă asiguratorul nu răspunde persoanei păgubite acesta este obligat la plata despăgubirii, sancțiune energică care plasează asiguratorul (pârâta) în întârziere după cele 30 zile. Astfel că plata trebuia făcută în următoarele 10 zile de la împlinirea celor 30 zile mai sus arătate pentru răspuns, adică până la data de 22.12.2019 inclusiv, după această dată curg penalităţile.

De la această dată asiguratorul era de drept în întârziere cu privire la plată și prin urmare era obligat să suporte consecințele faptei sale și să plătească penalități de întârziere de 0,2% conform art. 21.al.5 din legea 132/2017.