Jurisprudență | Infracțiunea de distrugere. Lipsa descrierii detaliate a acuzației aduse inculpatului. Consecințe juridice

Lipsa din rechizitoriu a mențiunilor cu privire la bunurile distruse, degradate sau aduse în stare de neîntrebuinţare, respectiv a valorii lor, echivalează cu o imputare generică.

Imputarea generică, potrivit căreia inculpatul a distrus mai multe bunuri, nu îndeplinește condiția ca acuzaţia penală adusă unei persoane să fie clară, precisă şi formulată de o manieră din care să rezulte concordanţa ei cu norma penală şi în care să se poată verifica dacă acţiunea inculpatului se circumscrie textului care incriminează respectiva conduită.

Decizia nr. (…) din 3 octombrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș

Prin sentinţa penală nr. x pronunţată de Judecătoria Gheorgheni dosarul nr. x, prima instanţă, a dispus în temeiul art. 224 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2  Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 2, alin. 4, lit. b Cod penal, condamnarea inculpatului S.F. (cetăţean român, divorţat, ocupaţia tâmplar, loc de muncă Ungaria, studii 11 clase, avînd stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale) la pedeapsa amenzii în cuantum de 1.200 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 120 zile-amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În temeiul art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2  Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 2, alin. 4, lit. b Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 zile-amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În temeiul art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2  Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Prima instanţă a constatat că infracţiunile arătate mai sus, au fost săvârşite în condiţiile art.38 alin.1 din Codul penal privind concursul real de infracţiuni şi, în baza art. 39 alin.1 lit. c,d Cod penal, raportat la art. 38 alin.1 Cod penal, i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni, la care a adăugat amenda  în cuantum de 2.000 lei, pe care a sporit-o cu 400 lei, rezultând  astfel amenda de 2.400 lei,  în final inculpatul S.F. va executa pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa amenzii de 2.400 lei.

În baza art.67 alin.1 Cod penal, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal pe o durată de 1 an, care se va executa potrivit art.68 Cod penal.

În baza art. 91 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare, sub supraveghere aplicată inculpatului S.F., stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. 

În baza art.93 alin.1 Cod penal, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.93 alin.2 lit. b Cod penal, prima instanţă i-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Remetea sau Spitalului Municipal Gheorgheni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art.91 alin.4 Cod penal, i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal.

În baza art.397 alin.1 din codul de procedură civilă, raportat la art. 1357 alin.1 din Codul civil, prima instanţă a admis în parte acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă L.A. şi, în consecinţă, a obligat inculpatul S.F., să-i plătească părţii civile L.A., suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 315 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 115 lei cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală, restul cheltuielilor cu onorariul interpretului de limbă maghiară (…), rămânând în sarcina statului, în baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni nr. x din data de 10 iulie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 224 alin.1 Cod penal, distrugere – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. 1 Cod penal şi lovirea sau alte violenţe – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 29 martie 2016, persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului S.F. solicitând tragerea la răspundere a acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 224 alin.1 Cod penal, distrugere – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. 1 Cod penal şi lovirea sau alte violenţe – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal, la dosarul cauzei persoana vătămată L.A. depunând şi o copie a certificatului medico-legal nr.61/32/A-2/GH eliberat de Institutul de Medicină Legală Miercurea Ciuc din a cărui conţinut rezultă că prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp contondent, acesta necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor efectuate şi a probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, a rezultat că la data de 29 martie 2016, în jurul orei 12:30, inculpatul împreună cu soţia acestuia au intrat în locuinţa persoanei vătămate situată în xxx şi, deşi persoana vătămată le-a solicitat să părăsească imobilul, inculpatul S.F. a refuzat acest lucru, mai mult, acesta a devenit violent şi a început să-l lovească pe numitul L.A. cu pumnul în zona capului, ameninţându-l cu moartea.

Din declaraţia persoanei vătămate şi depoziţia martorei S. A.-M. rezultă că, după ce inculpatul a lovit de mai multe ori pe persoana vătămată, a început să distrugă mai multe bunuri din casă; martora a declarat că a încercat să-l liniştească pe inculpat însă acesta a devenit şi mai violent, fiind nevoită să ceară intervenţia celor trei martori care se aflau în curtea imobilului.

Din depoziţia martorilor F.I.-R., M.T. şi S.D., a rezultat că la data de 29 martie 2016, în jurul orei 10:30, efectuau lucrări de amenajare pe str. Fenekalja şi au cerut acordul persoanei vătămate de a lua prânzul pe terasa din faţa casei din com. Remetea. După scurt timp în curtea casei au intrat două persoane, martorii arătând că au auzit când persoana vătămată a solicitat inculpatului să părăsească locuinţa, dar acesta a refuzat şi apoi, după casă, s-au auzit certuri, scandaluri. Peste puţin timp a ieşit cealaltă persoană care le-a cerut să intervină deoarece soţul ei îl loveşte pe numitul L.A.; ca urmare martorul M.T. a apelat nr. de urgenţă 112, inculpatul părăsind imobilul după sosirea organelor de poliţie.

Situaţia de fapt mai sus menţionată a fost susţinută cu următoarele mijloace de probă: plângerea persoanei vătămate, planşe foto privind agresiunea şi distrugerea comise de inculpat, proces-verbal de dispunere a cercetării la faţa locului, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile suspectului, declaraţii martori, declaraţia persoanei vătămate, certificat medico-legal nr. 61/32/A-2/GH.

Prin rechizitoriu, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei faţă de inculpatul S.F. pentru săvârşirea infracţiunii de ,,ameninţare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 206 alin 1 Cod penal. Tot prin rechizitoriu s-a reţinut faptul că persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei.

Prin încheierea finală camera preliminară nr. 66 din data de 1 noiembrie 2017 a Judecătoriei Gheorgheni, pronunţată în dosarul nr. x, definitivă prin încheierea finală cameră preliminară nr. 65/CP/C din data de 4 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x, instanţa a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Totodată, s-a reţinut că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

În şedinţa publică din data de 19 septembrie 2018 instanţa a informat inculpatul că poate beneficia de prevederile procedurii privind recunoaşterea învinuirii prevăzută de art. 375 Cod procedură penală. Inculpatul S.F. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina să  prin rechizitoriu. Persoana vătămată L.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 de lei. La solicitarea instanţei, a fost depusă la dosar fişa de cazier a inculpatului S.F. (fila 58).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi având în vedere că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, instanţa a procedat la audierea martorilor propuşi prin rechizitoriu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: din ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în concordanţă cu dispoziţiile art. 103 Cod procedură penală, prima instanţă a constatat că situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu este corectă, fiind dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, instanţa de prim-grad a reţinut că la data de 29 martie 2016, organele de urmărire penală din cadrul Postului de Poliţie Remetea, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi lovire sau alte violenţe, constând în aceea că, la data de 29.03.2016, în jurul orelor 12,50, numitul S.F., domiciliat în xxx, a pătruns fără drept, în locuinţa numitului L.A., unde La agresat fizic pe aceasta şi i-a distrus mai multe bunuri din locuinţă.

În urma agresiunii fizice persoana vătămată L.A., a suferit leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar conform certificatului medico-legal numărul 61/32/A-2/GH, eliberat de Cabinetul de Medicină Legală Gheorgheni la data de 31 martie 2016, a rezultat că leziunile suferite s-au putut produce prin loviri directe, repet cu corp contondent.

În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului, care la data de 29 martie 2016, a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămată L.A. unde, pe fondul unei stări  conflictuale i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cauzându-i leziuni traumatice, după care a distrus mai multe obiecte din interiorul locuinţei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu faptă prevăzută şi pedepsită de art.224 alin.1 Cod penal, distrugere faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin.1 Cod penal şi lovirea sau alte violenţe faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin.2 Cod penal, faptele fiind săvârşite în condiţiile concursului de infracţiuni în baza art.38 din Codul penal.

Instanţa de fond a reţinut că starea de fapt rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv: plângerea persoanei vătămate, planşe foto privind agresiunea şi distrugerea bunurilor, procesul-verbal de dispunere a cercetării la faţa locului, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, declaraţiile persoanei vătămate din faza de urmărire penală şi din faza de judecată, certificatul medico legal nr. 61/32/A-2/GH.

Totodată, prima instanţă a înlăturat apărările inculpatului privind existenţa unei situaţii anterioare săvârşirii faptelor, pe fondul revocării unui testament instituit de partea vătămată în favoarea soţiei inculpatului, drept răsplată pentru serviciile prestate de aceasta – în general de curăţenie, gătit şi cele casnice, respectiv atitudinea psihică al inculpatului legată de această aşa numită „relaţie” dintre partea vătămată şi soţia inculpatului. Într-adevăr există în cauză un act de revocare al unui testament, dar, chiar în situaţia ipotetică a geloziei, nu se poate admite ca inculpatul „să facă singur dreptate”, atitudine ce contravine flagrant normelor de drept penal.

Astfel, urmarea imediată a săvârşirii faptelor este reprezentată de o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de dispoziţiile care stabilesc protecţia persoanei în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, a bunurilor persoanelor în cazul infracţiunii de distrugere şi a domiciliului şi vieţii private în cazul infracţiunii de violare de domiciliu.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de prim-grad a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, reţinând în acest sens următoarele: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, natura şi gravitatea prejudiciului produs, gradul de pericol social concret al faptei deduse judecăţii, determinat de urmările imediate produse şi circumstanţele personale ale inculpatului, motivul săvârşirii faptei precum şi conduita avută de acesta după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal. Totodată, prima instanţă a mai reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, prezenta cauză constituind primul conflict al acestuia cu legea penală.

Astfel, pentru motivele arătate mai sus, instanţa a dispus condamnarea inculpatului S.F. la pedeapsa amenzii în cuantum de 1.200 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 120 zile-amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de: „violare de domiciliu – prevăzută şi pedepsită de art. 224 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea  art. 61 alin. 2 şi  alin. 4, lit. b Cod penal, la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei calculată prin înmulţirea unui număr de 200 zile-amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 61 alin. 2 şi  alin. 4, lit. b Cod penal, precum şi la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.

Instanţa de fond, a constatat săvârşite infracţiunile arătate mai sus în condiţiile art.38 alin.1 din Codul penal privind concursul real de infracţiuni şi, în baza art. 39 alin.1 lit. c,d Cod penal, a contopit pedepsele de mai sus, aplicîndu-i  inculpatului S.F.  pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni, la care a adăugat amenda  în cuantum de 2.000 lei, pe care a sporit-o cu 400 lei, în final inculpatul S.F. urmând să execute pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa amenzii de 2.400 lei.

În continuare, prima instanţă, în baza art.67 alin.1 Cod penal, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b Cod penal pe o durată de 1 an, care se va executa potrivit art.68 Cod penal.

Văzând că sunt întrunite condiţiile legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanţa în baza art.91 Cod penal,  dispus suspendarea executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare, sub supraveghere aplicată inculpatului S.F. şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal, iar în baza art.93 alin.1 Cod penal, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, prima instanţă i-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Remetea sau Spitalului Municipal Gheorgheni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art.91 alin.4 Cod penal, instanţa de prim-grad i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal.

Constatând că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi, pe cale de consecinţă, condiţiile de admisibilitate al acţiunii civile în procesul penal, instanţa de prim-grad, în baza art.397 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 1357 alin.1 Cod civil, a admis în parte acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă L.A., şi, în consecinţă şi a obligat inculpatul S.F., să plătească părţii civile L.A., suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 315 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 115 lei cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală, urmînd ca cele cu onorariul interpretului de limbă maghiară (…), să rămână în sarcina statului, conform prevederilor art. 275 alin.6 Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, doar inculpatul S.F. solicitînd instanţei de control judiciar desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare să se dispună în principal, achitarea sa, în temeiul prevederilor art.16 Cod procedură pentru toate cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice şi aplicarea art. 75 alin. 1 Cod penal şi reindividualizarea pedepsei ţinând cont de prevederile art. 74 Cod penal, respectiv, aplicarea unei pedepse cu amenda penală şi pentru fapta de lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. Cod penal, precum şi respingerea, în totalitate a pretenţiilor civile formulate de partea vătămata L.A., în oricare dintre modurile de soluţionarea a laturii penale (filele 2-3).

Inculpatul a susţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, în rechizitoriu se reţine – pentru a arăta obiectul material al infracţiunii că „a început să distrugă mai multe bunuri din casă”, sintagmă care nu poate avea ca rezultat condamnarea unei persoane pentru fapta de distrugere, fără a se individualiza concret bunurile şi persoana care le-a distrus, sens în care achitarea se impune conform prevederilor art. 16 lit. c Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu, prima instanţă nu a ţinut cont de un aspect esenţial, şi anume, că inculpatul a venit cu soţia să  care era şi concubina părţii vătămate, la domiciliul acestuia din urmă, pentru a ridica anumite bunuri ale soţiei. Or, pătrunderea şi nepărăsirea imobilului nu au fost rezultatul voinţei inculpatului şi al părţii vătămate care a intrat după ei în casă şi a început să îl lovească pe inculpat şi să arunce diverse obiecte în el, deoarece, după scandal, inculpatul de bună voie a părăsit imobilul părţii vătămate. De aceea, se impune aplicarea art. 75 alin. 1 Cod penal – săvârşirea faptei sub o puternica tulburare din partea părţii vătămate, constând în acea ca i-a atras soţia (martora S.A.M.) în relaţie de concubinaj. Atragerea acesteia s-a făcut prin promisiuni de a-i lăsa ei averea – a se vedea testamentul persoanei vătămată, revocarea acestuia imediat după incidentul din 29 martie 2016, acte depuse la dosar.

Cu privire la fapta de lovire, inculpatul-apelant a solicitat a se avea în vedere că nu s-a putut stabilii cu claritate cine a început să lovească primul; dacă a lovit inculpatul, acesta făcut-o pentru că partea vătămată trăia cu soţia lui care îşi neglija copii şi familia, astfel că persoana vătămată a avut un comportament care a dus la atragerea furiei inculpatului.

În oricare dintre variante, acordarea de daune morale nu e justifică, deoarece  persoana vătămată ar fi trebuit să-i plătească inculpatului daune morale pentru că s-a angajat în concubinaj – prin manevre de ademenire cu averea sa, cu soţia inculpatului.

Examinând apelul promovat de inculpat, prin prisma dispoziţiilor art. 417 şi urm. Cod procedură penală, a motivelor invocate, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi considerentele judecătorului fondului sunt succint expuse în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută, prima instanţă a dat totuşi o interpretare corectă probelor administrate în cauză, în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului S.F. de lovire sau alte violenţe şi de violare de domiciliu.

Astfel, sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la declaraţia din faţa primei instanţe a persoanei vătămate L.A. (filele 75-78), a inculpatului S.F. (fila 74), depoziţiile martorilor P.T.A.-M. (filele 85-86), M.T. (filele 93-94),  F.I. (filele 95-97), N.B. (fila 103), S.D. (fila 109) şi de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faza de urmărire penală, menţinut întocmai în faţa primei instanţe – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critici, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la condamnarea inculpatului S.F. care se reţine că în ziua de 29 martie 2016, a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămată L.A. unde, pe fondul unei stări  conflictuale, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cauzându-i leziuni traumatice, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu faptă prevăzută şi pedepsită de art.224 alin.1 Cod penal, şi lovirea sau alte violenţe faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin.2 Cod penal.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, astfel cum reiese şi din depoziţiile persoanei vătămate L.A. şi ale martorei P.T.A.-M., inculpatul a intrat în locuinţa persoanei vătămate, deşi aceasta i-a spus să nu intre în casă că nu are ce căuta acolo. De asemenea, martorii ascultaţi în faţa primei instanţe – muncitorii care lucrau în curtea persoanei vătămate, au confirmat, la rîndul lor, că inculpatul a pătruns în curtea imobilului respectiv, apoi în casă, de unde s-au auzit înjurături, ţipete şi scandal. Astfel, indiferent care a fost motivul pentru care inculpatul a însoţit-o pe martoră la locuinţa persoane vătămate, atîta timp cît aceasta din urmă i-a solicitat inculpatul să nu pătrundă în imobil, iar apoi i-a solicitat în mai multe rînduri să plece, inculpatul neconformîndu-se acestor solicitări, Curtea a reţinut, în acord cu prima instanţă, că elementele de tipicitate, precum şi latura subiectivă a  infracţiunii de violare de domiciliu, sunt realizate în cauză.

Totodată, şi acţiunea de lovire a persoanei vătămate, acţiune realizată de inculpatul S.F. este dovedită în speţă, de declaraţia victimei şi a martorilor prezenţi acolo, care au văzut urmele agresiunii pe faţa lui L.A., coroborate cu constatările şi concluziile actului medico-legal depus la dosarul cauzei.

Solicitările inculpatului-apelant, de a fi reţinute în favoarea sa circumstanţe atenuante prevăzute de art. 75 alin. 1 Cod penal – provocarea sau depăşirea limitelor legitimei apărări, nu pot fi primite în cauză, deoarece, în principal, ele nu sunt dovedite de nici o probă a cauzei, fiind irelevant cine a început să lovească primul, câtă vreme acţiunea s-a petrecut în locuinţa victimei pe care aceasta din urmă i-a cerut inculpatului să o părăsească (ceea ce ar putea duce la concluzia că persoana vătămată – şi nu inculpatul, chiar dacă ea ar fi lovit prima, ar fi făcut-o sub imperiul tulburării pricinuite de prezenţa inculpatului care refuza să plece. În subsidiar, săvârşirea faptei sub o puternica tulburare din partea părţii vătămate, constând în aceea ca i-a atras soţia (pe martora fostă S.A.M., actualmente P.T.) în relaţie de concubinaj, nu poate fi nici ea primită, deoarece inculpatul cunoştea dinainte că martora locuise în casa persoanei vătămate, că aceasta îi lăsase prin testament casa, iar scopul deplasării acolo, în ziua respectivă, era acela de a o însoţi pe martora ca să îşi ia lucrurile din locuinţa victimei. În plus, martora chiar i-a solicitat inculpatul să o aştepte la poartă, ceea ce nu s-a întîmplat, inculpatul pătrunzînd în curtea apoi în casa lui L.A.. Împrejurarea că după scandal, inculpatul a părăsit de bună voie casa victimei, este irelevant, deoarece infracţiunea de violare de domiciliu se consumase deja, în momentul în care persoana vătămată i-a cerut inculpatul să nu intre şi apoi, odată intrat, să părăsească imobilul.

Prin urmare soluţia condamnării inculpatului pentru cele două infracţiuni este justă şi realizează prevenţia specială şi funcţiile de constrângere şi reeducare ale pedepsei cu argumentele corespunzătoare decurgând din elementele care compun conţinutul fiecărei infracţiuni, iar criticile ce pot fi aduse sentinţa penale apelate vizează doar cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta de lovire.

În ceea ce priveşte infracţiune de distrugere, într-adevăr, acesta este descrisă doar generic atît în actul de trimitere în judecată, cît şi în hotărîrea prima instanţe: „..a distrus mai multe obiecte din interiorul locuinţei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, distrugere faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin.1 Cod penal..”.

Nici în rechizitoriu şi nici în sentinţa penală apelată, nu se descrie in concreto în ce a constat acţiunea ilicită a inculpatului S.F., care sunt bunurile distruse, degradate sau aduse în stare de neîntrebuinţare, respectiv care este valoarea lor, pentru a da valenţă prevederilor art. 253 Cod penal. Infracţiunea de distrugere se comite cu intenţie directă sau indirectă, ceea ce presupune ca inculpatul să prevadă rezultatul şi acţioneze în realizarea lui, respectiv să accepte posibilitatea producerii lui. Pentru reţinerea culpei, este necesar ca pe lîngă cerinţa de ordin subiectiv, să fie îndeplinite şi celelalte cerinţe ale art. 255 Cod penal care reglementează şi această modalitatea de comitere a faptei.
Or, în materie penală acuzaţia adusă unei persoane trebuie să fie clară, precisă şi formulată de o manieră din care să rezulte concordanţa ei cu norma penală şi în care să se poată verifica dacă acţiunea inculpatului se circumscrie textului care incriminează respectiva conduită. Inculpatului i se impută, generic, că a distrus mai multe bunuri, iar singurul care face referire concretă la aceste bunuri este persoana vătămată care, abia în declaraţia dată în faţa primei instanţă, vorbeşte de distrugerea unor ghivece, unui geam şi a unei oglinzi. În plus, inculpatul a precizat că respectivele ghivece cu flori s-au spart atunci cînd persoana vătămată s-a agăţat de ele, iar geamul şi oglinda s-au spart, căzând probabil, atunci cînd ei alergau prin casă, deci nu se poate reţine că inculpatul, a distrus acele bunuri în mod intenţionat sau într-o altă formă a intenţiei.

Nici măcar prima instanţă nu descrie în hotărîrea apelată în ce a constat acţiunea inculpatului de distrugere şi nici care sunt bunurile materiale distruse de inculpatul S.F., respectiv care este valoarea acestora, dat fiind faptul că infracţiunea de distrugere este una contra patrimoniului persoanei, una de rezultat. Aşa cum am precizat, acuzaţia în materie penală trebuie să fie clară, precisă şi formulată de o atare manieră, astfel încît inculpatul să poată cunoaşte nu doar în ce constă conduita ilicită, ci şi să îşi poată face pe deplin apărările.

Noţiunea de „acuzație în materie penală” trebuie înțeleasă în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și poate fi definită drept „notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale” astfel că, în repetate rînduri, instanța europeană a decis că sfera de aplicare a art.6 paragraful 3 lit. a din Convenție trebuie apreciată, în special, în lumina dreptului general la un proces echitabil, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenție. În plus, în materie penală, o informare precisă și completă cu privire la acuzațiile aduse unui inculpat, este o condiție esențială a echității procedurii, dar şi a asigurării efective şi a respectării dreptului la apărare. Chiar dacă aceste chestiuni trebuiau şi puteau fi reglate în faza camerei preliminare, Curtea, în pronunţarea unei hotărîri definitive nu poate ignora împrejurarea că acuzaţia adusă inculpatului S.F. este una generică şi că în cauză nu au fost administrate probe care  susţină că inculpatul este autorul infracţiunii de distrugere ‚pe care a comis-o cu forma de vinovăţie cerută de lege – intenţia.

Aşadar, în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, Curtea a reţinut că lipseşte tipicitatea subiectivă a faptei, respectiv că inculpatul a acţionat cu intenţie în vederea realizării elementului de tipicitate obiectivă a acestei infracţiuni, sens în care se impune pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului, în temeiul prevederilor art. 16 lit. b teza a II-a Cod procedură penală – fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

Avînd în vedere toate aceste considerente, instanţa de control judiciar în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis  apelul declarat de inculpatul S.F. împotriva sentinţei penale nr. 85 din data de 25 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni în dosar nr. x, pe care, în temeiul art. 423 alin.1 Cod procedură penală, o va desfiinţa  parţial şi rejudecând cauza:

Va descontopi pedeapsa rezultantă 6 (şase) luni închisoare şi 2.400 lei amendă penală aplicată inculpatului S.F., în pedepsele componente de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de 193 alin. 2 Cod penal, de 2.000 lei amendă penală pentru săvîrşirea infracţiunii de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin.1 Cod penal şi în pedeapsa de 1.200 lei amendă penală pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 224 alin. 1 Cod penal.

 Apoi, în temeiul art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală, art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod procedură penală, va dispune achitarea inculpatului S.F. (cetăţean român, divorţat, ocupaţia tâmplar, loc de muncă Ungaria, studii 11 clase, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale) de sub acuza comiterii infracţiunii de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. 1 Cod penal.

În opinia instanţei de control judiciar, condamnarea inculpatului S.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în contextul reţinut din probele cauzei, atît în ceea ce priveşte circumstanţele reale, cît şi din punct de vedere al circumstanţelor personale ale inculpatului: acesta este la primul contact cu legea penală, a recunoscut nuanţat actele de agresiune asupra persoana vătămată – că l-a împins, a precizat contextul în care s-a deplasat la locuinţa victimei, astfel încît aceste aspecte, fără a constituite circumstanţe atenuate, urmează a fi valorificate în procesul de individualizare a pedepsei.

Corespunde adevărului că pedeapsa stabilită de prima instanţă – de 6 luni închisoare se încadrează între limitele prevăzute de art. 193 alin. 2 Cod penal, dar raportat la toate aceste circumstanţe, pare a fi prea mare, sens în care se impune reducerea ei, respectiv orientarea spre o pedeapsa cu amenda, al cărei cuantum să reflecte pertinent necesitatea sancţionării conduite ilicite a inculpatului, dar să fie şi necesară şi suficientă pentru atingerea scopului şi a funcţiilor pedepsei, ca urmare a aplicării prevederilor art.74 Cod penal referitoare la criteriile de individualizare a pedepsei, respectiv să fie respectat şi principiul proporţionalităţii directe a sancţiunii.

Pe cale de consecinţă, în temeiul prevederilor art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2  Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 2, 4 lit. b Cod penal, Curtea îl va condamnă pe inculpatul S.F. la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 zile-amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În ceea ce priveşte cuantumul unei zile amendă, instanţa de control judiciar făcînd aplicaţiunea prevederilor art. 61 alin. 1-3, alin. 4 lit. b Cod penal, apreciază că un număr de 200 zile amendă corespunde nevoii de sancţionare şi de reeducare a inculpatului, cuantumul unei zile amendă urmînd a fi stabilit la suma de 10 lei ziua amendă, Curtea luînd în considerare posibilităţile reale de plată ale inculpatului care are veniturile necesare acoperirii acestei sume. În baza art. 63 Cod penal şi art. 64 Cod penal, îi va atrage atenţia inculpatului S.F. asupra consecinţelor neexecutării pedepsei amenzii.

Totodată, va înlătură aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o durată de 1 an, potrivit art.67 alin.1 Cod penal şi art. 68 Cod penal – pedeapsă care a fost aplicată în mod direct pedepsei rezultante, iar nu pedepsei iniţial stabilite cu închisoarea.

Curtea va menţine constatările prima instanţe, referitoare la faptul că infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi de violare de domiciliu – pentru care i-ai fost aplicate inculpatul pedepse cu amenda, au fost săvârşite în condiţiile art.38 alin.1 din Codul penal privind concursul de infracţiuni şi în temeiul prevederilor art. 39 alin. 1, lit. c Cod penal, îi va aplica inculpatului S.F. pedeapsa amenzii  de 2.000 lei pe care o sporeşte cu amenda de 667 lei, astfel, că în final inculpatul S.F. va executa amenda penală în cuantum de 2.667 lei.

În baza art. 63 Cod penal şi art. 64 Cod penal, îi va atrage atenţia inculpatului S.F. asupra consecinţelor neexecutării pedepsei amenzii.

Va menţine restul dispoziţiilor din sentinţa penală apelată şi care nu contravin prezentei.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel vor rămîne în sarcina statului.

Într-adevăr, ca urmare a aplicării prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 76 Cod penal, limitele de pedeapsă care urmează să i se aplice inculpatului sunt de la 5 luni la 2 an şi 2 luni, ori în condiţiile în care, aşa cum inculpatul a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, a avut o bună conduită, a recuperat prejudiciul, a colaborat cu organele de poliţie, este integrat în societate, este căsătorit, are o familie, are un loc de muncă din 2011, o reducere a pedepsei aplicate de prima instanţă, de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare este pe deplin justificată, cu menţinerea modalităţii de executare a pedepsei închisorii, respectiv suspendarea sub supraveghere a acesteia. 

În opinia instanţei de control judiciar, renunţarea la aplicarea pedepsei, instituţie prevăzută de art.80 Cod penal şi chiar amînarea aplicării pedepsei conform prevederilor art. 83 Cod penal, fără nici o restricţie în ceea ce priveşte deplasarea inculpatului întrucât locul de muncă al acestuia presupune deplasări intempestive, nu se justifică, fiind vorba de faptre penale parte a unui fenomen de amploare şi care, nedescoperite ar putea fi continuate şi astăzi.

În ceea ce priveşte obligaţiile stabilite de instanţa de fond, aceea  de a nu părăsit teritoriul României decât cu încuviinţarea instanței este una excesivă şi poate duce la îngrădirea dreptului la muncă al inculpatului, în condiţiile în care inculpatul a făcut dovada că din anul 2011 este şofer pe transport internaţional acesta primind oferte şi curse de transport, sens în care urmează a fi înlăturată acesteia deoarece prin prisma serviciului, acesta nu are posibilitatea reală de a o respecta.

Avînd în vedere toate aceste considerente, instanţa de control judiciar în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul S.F. împotriva sentinţei penale nr. 196 din data de 23 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş  în dosar nr. xxx, pe care, în temeiul art. 423 alin.1 Cod procedură penală, o va desfiinţa  parţial şi rejudecând cauza:

Va reduce de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului C.I.G. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere pe teritoriul României, în afara antrepozitului fiscal, a peste 40 litri de alcool etilic accizabil supus marcării, fără a fi marcat, prevăzută şi pedepsită de art. 452 alin. 1 lit. h, alin. 2 lit. b din Legea nr. 227/2015.

În temeiul art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului şi, în baza art. 91 alin. 1 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei.