CCR a decis că starea de alertă e constituțională, astfel că aceasta poate fi instituită din 15 mai. Curtea Constituțională a României a decis că Ordonanța de urgență 21/2004, cea care reglementează regimul Stării de Alertă, este constituțională, în măsura în care „NU restrânge drepturi și libertăți cetățenești”, au precizat surse CCR pentru stiripesurse.ro. Pe baza fapului că legislația care reglementează starea de alertă încalcă principiul separației puterilor. „Starea de alertă” nu este definită clar, iar restrângerea temporară a unor drepturi poate căpăta caracterul unei îngrădiri permanente, motivează Avocatul Poporului în sesizarea la CCR.
Adică, Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.
„În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organele administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege. În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție”, arată Avocatul Poporului într-un comunicat.