S-a întâmplat în ultima ședință din 2022 a Consiliului Local Beiuș la un punct aflat pe ordinea de zi care părea să nu suscite nici un fel de discuții. Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem fostului președinte al Camerei Deputaților Dan Marțian a trecut de votul comisiilor identic cu votul dat în favoarea acordării titlului pentru cercetătorul Vasile Todinca. Cu 13 voturi pentru și unul împotrivă.
Col.(r)Ioan Ojică, consilier local PNL Beiuș a vrut să afle care sunt proiectele de dezvoltarea susținute de fostul șef al Camerei Deputaților Dan Marțian la Beiuș. Proiecte pentru care Beiușul îi acordă, în semn de respect, titlul de cetățean de onoare post-mortem. Consilierul PNL pune sub semnul întrebării inclusiv scrisorile de recomandare care însoțesc nota de fundamentare a proiectului prin care Dan Marțian devine cetățean de onoare al Beiușului, scrisori care în opinia colonelului în rezervă au fost solicitate unora din cimitir.
Un proiect megaloman băgat pe gât beiușenilor
Colonelul a spus că Dan Marțian a susținut din poziția de președinte al Camerei Deputaților un singur proiect megaloman, o casă de cultură cu peste 100 de angajați pe care nici Clujul sau Timișoara nu și-o putea permite, “un proiect băgat pe gât beiușenilor” și aceasta numai fiindcă era prieten cu fostul primar al Beiușului, decedat între timp, care își dorea proiectul.”Dumnealui a susținut finanțând acest proiect din poziția de președinte al Camerei Deputaților, proiect care a fost aruncat în aer. Dacă se referă la acest proiect, am îndoieli…Am îndoieli inclusiv în ceea ce privește scrisorile de recomandare care, nu știu, unora li s-au solicitat din cimitir… Întrebarea izvorește și din faptul că în 22 decembrie anul acesta au fost desecretizate documente privin Revoluția, știind că Dan Marțian a fost un prieten apropiat și om de nădejde a lui Ion Iliescu”. Chiar dacă s-au ridicat aceste semne serioase de întrebare, la final, consilierii USR Emil Popa, Sorin Briscan și consilierul independent Sandu Degău au fost singurii care au votat împotrivă, restul de 11 aleși votând pentru.
Conform wikipedia : Dan Marțian (n. 23 noiembrie 1935, Șoimuș, Remetea, Bihor, România – d. 8 martie 2002, Lisabona, Portugalia) a fost un român de origine evreiască, președintele Camerei Deputaților în legislatura 1990-1992, ales deputat de Vaslui din partea Frontului Salvării Naționale (FSN) la alegerile din 20 mai 1990. La alegerile legislative din 1992 și la alegerile legislative din 1996 a fost reales în același județ, din partea Frontului Democrat al Salvării Naționale (FDSN), respectiv Partidului Democrației Sociale din România.
Ședința de Consiliu poate fi văzută aici:
https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiBeius/videos/1787892524914292/