Astăzi, 13 mai, ora 08:30, în județul Bihor sunt:
• 335 persoane aflate în carantină;
• 130 persoane internate în Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea;
• 33 persoane internate în Secția Exterioară a Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” (Hotel Ceres, Băile 1 Mai);
• 369 persoane vindecate (din care 275 la Secția Exterioară a Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” – Hotel Ceres, Băile 1 Mai)
• 75,46% din persoanele diagnosticate Covid-19 în județul Bihor s-au vindecat până în prezent
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel naţional, au fost înregistrate alte 224 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 228 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.313 de persoane. Alte 18.980 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 277.804 de teste.
Până acum, 1016 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.
Al 17-lea deces în Bihor
Deces 1012
Bărbat, 23 ani, județ Bihor.
Dată confirmare: 18.04.2020.
Dată deces: 13.05.2020.
Comorbidități: Pemfigus vulgar în tratament cu imunosupresoare, Sindrom Cushing, Obezitate
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.302 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 223 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.002 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.961 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 250 |
2. | Arad | 679 |
3. | Argeș | 188 |
4. | Bacău | 394 |
5. | Bihor | 488 |
6. | Bistrița-Năsăud | 276 |
7. | Botoșani | 632 |
8. | Brașov | 594 |
9. | Brăila | 19 |
10. | Buzău | 95 |
11. | Caraș-Severin | 110 |
12. | Călărași | 65 |
13. | Cluj | 516 |
14. | Constanța | 252 |
15. | Covasna | 225 |
16. | Dâmbovița | 156 |
17. | Dolj | 152 |
18. | Galați | 522 |
19. | Giurgiu | 209 |
20. | Gorj | 84 |
21. | Harghita | 24 |
22. | Hunedoara | 589 |
23. | Ialomița | 297 |
24. | Iași | 326 |
25. | Ilfov | 385 |
26. | Maramureș | 73 |
27. | Mehedinți | 85 |
28. | Mureș | 621 |
29. | Neamț | 785 |
30. | Olt | 51 |
31. | Prahova | 79 |
32. | Satu Mare | 54 |
33. | Sălaj | 52 |
34. | Sibiu | 437 |
35. | Suceava | 3.317 |
36. | Teleorman | 109 |
37. | Timiș | 477 |
38. | Tulcea | 93 |
39. | Vaslui | 144 |
40. | Vâlcea | 26 |
41. | Vrancea | 467 |
42. | Mun. București | 1.555 |
43. | – | 50 |
TOTAL | 16.002 |
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 375 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.794 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 568 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 107 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.700 de lei.
În diaspora:
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.855 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 424 în Germania, 83 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 102 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 33 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În Europa:
Până la data de 12 mai 2020, au fost raportate 1.259.115de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA | CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAŢI* |
Spania | 227.436 (+3.046) | 26.744 (+123) | 138.980 (+1.841) |
Italia | 219.814 (+544) | 30.739 (+179) | 109.039 (+2.452) |
Regatul Unit | 223.060 (+3.877) | 32.065 (+210) | 1.023 (+8) |
Franţa | 139.519 (+456) | 26.643 (+263) | 57.898 (+1.063) |
Germania | 170.508 (+933) | 7.533 (+116) | 147.200 (+1.583) |
La nivel global:
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 12 MAI 2020 | ||
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAȚI* |
4.137.193 (+73.668) | 285.760 (+3.516) | 1.493.661 (+37.426) |
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 11 mai – 12 mai 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
În Bihor:
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 12 mai, ora 08.00 – 13 mai, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au desfășurat următoarele activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență:
• Polițiștii bihoreni au verificat 500 de persoane aflate în izolare. De asemenea, echipajele de poliție au însoțit 14 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare și au efectuat 8 misiuni de transport persoane către spațiile de carantină. În aceste misiuni au fost implicate 422 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.
• Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de ordine publică specifice pe timpul instituirii carantinei în colonia din Vadu Crișului, în care au fost implicate următoarele efective: 13 jandarmi, 2 câini și 4 autoturisme. De asemenea, echipajele de jandarmi au însoțit 7 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare și au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul a 2 centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 91 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 33 în patrule mixte pentru executarea de verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.
• Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor (ISU) au efectuat 3 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în țară către centrele de carantină de la nivelul județului, respectiv către limita de județ, de unde au fost preluate de către echipaje din județele respective. De asemenea, pompierii militari din cadrul ISU “Crișana” au desfășurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș. Reamintim că ISU “Crișana” asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 21 de cadre ISU Crișana.
• Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe timpul stării de urgență au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.190 lei și au fost întocmite 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
• Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.