Cunoscutul avocat Lucian Bolcaș s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 77 de ani. Acesta devenise cunoscut publicului larg, în special datorită prezenței sale constante în diferite emisiune politice.
Lucian Bolcaș a fost avocat în Baroul București și în același timp a cochetat și cu politica. Astfel, acesta a ocupat și funcția de vicepreședinte al PRM, dar și cea de deputat în Parlamentul României în legislaturile 2000-2004, 2004-2008. Acesta a devenit membru PSD în anul 2010.
Bolcaş a fost avocatul lui Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii.
Însă, ceea ce poate mulți nu știu este povestea de viață a lui Lucian Bolcaș. Avocatul provenea dintr-o familie al cărui nume este cinstit în fiecare an. Asta pentru că unchiul lui Nicolae a fost îngropat de viu de trupele maghiare în noaptea de Vinerea mare – 1919, în comuna Lunca, Beiuș. Motivul pentru care unchiul său a ajuns în situația dată este pentru că a îndrăznit să participe la mișcarea de rezistență românească împotriva ocupanților. În acest context, Lucian avea o întrebare care-l măcina și anume: ”Cum poate pământul României să aibă îngropaţi nu numai morții, ci și vii?”
Avocatul Lucian Bolcaș s-a stins din viață din cauza cancerului, în propria locuință, după jumătate de secol în avocatură.