Duminică, 08 Ianuarie, la ora 12,00, Regaliștii orădeni sunt prezenți cu o floare la statuia marelui om politic Iuliu Maniu din Oradea. Sunt 150 de ani de la nașterea sa. < Este un omagiu adus unui patriot anticommunist>, spune Gheorghe Roșu, liderul monarhiștilor orădeni.
O amplă prezentare a lui Iuliu Maniu, membru de onoare al Academiei Române face Eugen Ivuț, secretarul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea:<S-a născut la 8 ianuarie 1873 în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, fiul lui Ioan și Clara Maniu. Tatăl său, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuțiu, urmând studiile juridice la Pesta și Viena. În 1865 Ioan Maniu s-a căsătorit cu Clara Maniu, născuta Coroianu, care a avut 9 copii: Scipio (decedat în anii studenției), Cassiu (1867-1943), Elena (1869-1935), Ionel (decedat în adolescență), Iuliu (1873-1953), Cornelia (1876-1956), Sabina (1883-1905), Emilia (decedată la 2 ani) și Iuliana (decedată de mică).
Toată viața lui Iuliu Maniu a fost ghidată după principiile creștine, deseori putând fi văzut pe străzile din Blaj cu Rozarul în mână. Înainte de a muri a primit Sfintele Taine din mâinile Preasfințitului Alexandru Todea, viitorul Cardinal, închis și el la Penitenciarul Sighet pentru credință.S-a implicat activ în realizarea Mari Uniri de la 1 Decembrie 1918, iar din funcția de președinte al Consiliului Dirigent a reușit integrarea rapidă a administrației din Transilvania în cea a României reîntregite.
„Iuliu Maniu este fără îndoială, atât pentru clasa politică, în primul rând, pentru că a făcut politică la 56 de ani, mai bine de jumătate de secol, la cel mai înalt nivel. Este un model pentru că, așa cum spuneam, a reușit să îmbine morala creștină cu politica. Toată activitatea sa politică a fost coordonată de principiile creștine. Apoi este un model pentru fiecare dintre credincioși, pentru fiecare dintre noi, deoarece avea principii morale foarte bine stabilite. Ierarhia valorilor, spunea el sunt «Dumnezeu, dragostea de neam și familia». Nu s-a abătut de la aceste principii. Nu întâmplător Nicolae Iorga l-a numit «Sfinxul», tocmai pentru că rămânea ferm în ceea ce credea. El în 1947 putea să plece, a fost invitat să plece în străinătate. A rămas în țară știind că va muri în temnițele comuniste. A mers, de bună voie, conștient, crezând în principiile lui până la capăt. De aceea este un model pentru creștini, mai mult pentru oamenii din clasa politică de astăziˮ, spunea părintele Cristian Borz într-un interviul pentru Biroul de presă al Episcopiei de Oradea.
Iuliu Maniu moare în data de 5 februarie 1953, fiind îngropat în cimitirul săracilor fără a i se cunoaște locul și fără cruce la căpătâi.
„În 1953, prin luna ianuarie, Carandino îmi spunea că e foarte grav, cred că e vorba de sfârșit, dar vrea să se mărturisească. În 2 februarie știam ca e un gardian mai bun, e și sărbătoare și mă pregătesc și eu. Maniu de fapt a fost pregătit și mi-a spus Carandino că se sculase de dimineață, și-a spus rugăciunile și aștepta cu nerăbdare. Am ridicat năframa, cu mătura în mâna stânga, am ținut-o în loc de toiag arhieresc și am spus cuvintele acestea: Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Isus Cristos, cu darul și cu îndurările iubirii să vă ierte, domnule Iuliu Maniu, de păcatele dumneavoastră iar eu nevrednicul preot prin puterea care mi s-a dat vă iert de toate păcatele. În numele Tatălui, al Fiului și Sfântului Spirit. Amin” . Și Maniu a răspuns: „ Acum pot să mor”. În 5 februarie Maniu a murit. A fost o supraveghere, strigăte pe noi. Ciolpan și toți gardienii erau pe sală. Am ieșit la măturat, s-au întors cu ochii la noi, ca să ne împărțim toți la măturat. În momentul acela au strigat la noi: Bai, în partea aceea astăzi nu mergeți la măturat! În momentul acela, gardianul cel mai bun, căruia îi ziceam Picolo, a venit aproape de mine și mi-a zis: Banditule, mișcă-te! Azi noapte a murit Maniu (…) Acesta a fost motivul pentru care a strigat, ca să-mi poată comunica ce a vrut. A fost o impresie așa de puternică că la subsiori am transpirat imediat, cu toate că eu mă așteptam”. Alexandru Todea (1912-2002), episcop greco-catolic, arestat de mai multe ori între 1945-1948, apoi în 1951, a petrecut 13 ani în închisorile comuniste.
„Sufletul mi-l închin Atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu și dincolo de mormânt, mult încercatului meu neam românesc, iar iubirea mea o leg cu frații și nepoții mei și cu bunii mei prieteni, care nici întru cele mai grele persecuții nu m-au părăsit în calea grea care mi-a fost hotărâtă de soartă”. (Fragment din Testamentul lui Iuliu Maniu)>
