Copiii care sunt audiați la poliție, victime ale unor infracțiuni, au acum un loc cald și primitor unde vor sta de vorbă cu pshihologii, astfel încât impactul emoțional al unei astfel de situații să fie diminuat. Spațiul destinat audierii copiilor e dotat cu păpuși anatomice și jucării, cu cărți de colorat, dar și cu materiale din sfera psihologică folosite în procesul de audiere .
Camera a fost amenajată în cadrul Programului naţional de suport pentru copii „Din grijă pentru copii”, pentru a fi folosită în cazurile în care sunt implicați minorii și a costat 33.178 de lei.
Potrivit unui comunicat al Poliției Bihor, camera are un geam-oglindă, prin intermediul căruia anchetatorii pot observa discuţiile purtate de copil cu un psiholog.
Încăperea e dotată cu tehnologie de ultimă generaţie de transcriere şi înregistrare audio-video, pe care victima nu o poate vedea, ca să-şi poată spune mai uşor povestea. Materialul filmat și transcris e probă în instanță.