Transparency International România solicită instituţiilor din administraţia publică să facă publice informațiile privind achizițiile efectuate pe perioada stării de urgență, iar autorităţilor competente să verifice legalitatea contractelor semnate în ultimele două luni, scrie stiripesurse.ro.
Pentru că sunt numeroase semne de întrebare şi suspiciuni cu privire la modul în care au fost acordate diverse contracte din fonduri publice sub pretextul stării de urgenţă, Transparency International România solicită administrației centrale și locale să facă publice toate informațiile privind achizițiile efectuate în ultimele două luni, cu respectarea legislației în vigoare. Pentru achizițiile publice directe este necesară publicarea a cel puțin: Referat de necesitate; Nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire prin achiziție directă; Nota justificativă prin care se estimează valoarea contractului; Justificarea opțiunii pentru achiziția de la operatori economici care nu sunt înregistrați în SICAP.
Astfel, achizițiile vor putea fi monitorizate inclusiv de către cetățenii direct interesaţi de modul administrării fondurilor publice. În schimb, instituţiile care nu vor răspunde acestui demers, vor da dovadă de opacitate şi de intenţia de a ascunde de cetățeni anumite decizii luate sub pretextul urgenţei.
Totodată solicităm instituţiilor cu atribuţii de control şi combatere a corupţiei, precum Curtea de Conturi şi Direcţia Naţională Anticorupţie, să efectueze un control al modului de gestionare a resurselor publice, respectiv să verifice legalitatea achiziţiilor derulate în perioada stării de urgență.
Transparency International Romania urmăreşte cu deosebită atenţie modul în care instituţiile publice respectă legislația în domeniu şi criteriile de transparenţă şi va semnala public neregulile sesizate. Ne alăturăm astfel demersurilor similare derulate la nivelul mişcării globale anticorupţie Transparency International, pentru a semnala vulnerabilităţile şi pentru a creşte responsabilitatea socială, în contextul creşterii riscurilor de corupţie pe fondul pandemiei COVID-19.