O interesantă iniţiativă dedicată în special elevilor din ciclul primar se a fost iniţiată de specialiştii Muzeului Țării Crișurilor Oradea. Sub genericul „Istoria ceasului”, cei mici sunt invitaţi să participe la cursuri de educaţie muzeală care le va lărgi universul de cunoaştere, prin lecţii practice în afara şcolii. Activităţile se vor derula pe parcursul a două zile, la finele lunii februarie şi începutul lui Mărţişor.
Proiectul iniţiat de Muzeu beneficiază de parteneriatul Consiliului Județean Bihor – forul tutelar al instituţiei muzeale, și al Primăriei Municipiului Oradea. După cum arată organizatorii, activitatea de educație muzeală a fost concepută astfel încât să corespundă nivelului de cunoaştere al elevilor din clasele I-VI. Aceasta va cuprinde vizionarea unui scurt film despre instrumentele de măsurat ale timpului, prezentarea mecanismului de funcționare a unui pendul, rezolvarea unui puzzle cu o imagine legată de pendul şi vizitarea ghidată a Secției Istorie a Muzeului, cu accent pe prezentarea ceasurilor expuse în colecția instituției.
Prezentarea va fi făcută de către muzeologul Ronald Otto Hochhauser (foto),din cadrul Secţiei Istorie a Muzeului Țării Crișurilor, specialist în istoria tehnicii şi a industriei româneşti, expert autorizat de către Ministerul Culturii şi Cultelor în domeniul bunuri de importanţă tehnică.
Activitatea se va desfășura la sediul instituției muzeale orădene, de pe strada Armatei Române nr.1/A, în zilele de 28 februarie 2023 și 1 martie 2023, în intervalele orare 9:00–10:00 și 10:30–11:30.
Înscrierile se pot face până în 24 februarie 2023, contra sumei de 20 lei/participant. Persoana de contact: Dalida Moga, consilier, Secția Relații Publice și Expoziții, telefon 0259/706.101, de luni până vineri între orele 10:00–14:00.