Propunerile de modificări legislative înaintate către ANRE de către Instituția Prefectului – Județul Bihor au fost identificate în urma unei serii de întâlniri de lucru între prefect, reprezentanții mediului de afaceri din județul Bihor și reprezentantul companiei Distribuție Energie Electrică România, sucursala Oradea (DEER).
În luna februarie a.c. a fost adoptat Ordinul nr.4/2023 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care aduce o serie de simplificări și facilități pentru clienții finali. O parte din modificările legislative adoptate privind clienții non-casnici se regăsesc în propunerile înaintate către ANRE în luna august, anul trecut, de prefectul Dumitru Țiplea. Modificările legislative din “Ordinul nr. 04/2023 privind completarea și modificarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din domeniul racordării utilizatorilor la reţeaua electrică de interes public” aduc o serie de facilități și simplificări ale procedurilor de branșare, precum:- Includerea posibilității utilizatorilor (clienţi casnici, non-casnici şi prosumatori) ale căror locuri de consum sunt racordate la reţelele electrice de joasă tensiune, de a achiziționa grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură și protecție complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice, cu respectarea specificațiilor tehnice puse la dispoziție de operatorul de rețea. Specificaţiile tehnice se publică pe pagina de internet proprie a operatorului de rețea, se actualizează ori de câte ori este cazul şi se prevăd în avizul tehnic de racordare. – Operatorul de rețea transmite utilizatorului sau, după caz, operatorului economic atestat desemnat informarea potrivit căreia nu are posibilitatea achiziţionării grupului de măsurare a energiei electrice, inclusiv a contorului de măsurare a energiei electrice. Informarea se transmite de operatorul de rețea:- până la terminarea lucrărilor de execuţie a instalaţiei de racordare, pentru grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură şi protecţie, cu excepţia contorului de măsurare a energiei electrice;- în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la depunerea de către utilizator a dosarului instalaţiei de utilizare, pentru contorul de măsurare a energiei electrice.- Valoarea rambursată a grupului de măsurare a energiei electrice sau a Blocului de Măsură și Protecție complet echipat, inclusiv a contorului de măsurare energiei electrice, nu poate să depăşească valoarea maximă a unui echipament cu aceleaşi specificaţii tehnice, achiziţionat de operatorul de rețea în ultimele 12 luni.- Utilizatorii care achiziţionează grupul de măsurare a energiei electrice pun la dispoziţia operatorului economic atestat grupul de măsurare a energiei electrice, cu excepţia contorului de măsurare, pe care îl pun la dispoziţia operatorului de rețea. Montarea grupului de măsurare se efectuează de operatorul economic atestat care execută instalaţia de racordare, iar montarea contorului de măsurare a energiei electrice de către operatorul de rețea.- În cazul utilizatorilor casnici contorul de măsurare a energiei electrice se montează de operatorul de rețea în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii contractului pentru furnizarea energiei electrice. În cazul în care utilizatorul nu respectă obligaţia de a depune la operatorul de rețea documentele justificative sau contorul nu corespunde specificaţiilor tehnice primite de la operator, operatorul montează contorul în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data procesului-verbal de predare-primire de la utilizator a contorului care corespunde specificaţiilor tehnice, cu condiţia încheierii în prealabil a contractului de furnizare a energiei electrice.„Este datoria noastră, ca autorități, să eliminăm birocrația acolo unde este inutilă, pentru a crea un cadru legislativ orientat spre dezvoltare economică. Acest principiu se aplică în special în contextul în care trebuie să absorbim cât mai eficient finanțările disponibile la nivelul județului Bihor”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
Toate reacţiile:55