De peste șase ani, Tania Demian face balet. Zi de zi merge la sala Fit Dance Oradea, acolo unde de 20 de ani maestrul coregraf Maris Pușcov antrenează sute și sute de fetițe. Multe visează să devină balerine și multe au succes încă de la vârste mici. Tania Demian , la 9 ani, are déjà două prezente la Românii au talent, numeroase concursuri naționale și internaționale.
Și mai ales multe, multe ore petrecute în sala de dans. Asta o îndreptățește pe Tania să spună că face balet de performanță. Iar milioane de români și jurații de la Românii au talent au văzut aseară că Tania, la 9 ani, e profesionistă. Iar Andra, știe ce spune, ea însăși lansându-se la o vârstă fragedă. Vara trecută, spre exemplu, Tania împeună cu alte fetițe de al Fit Dance Oradea au participat alături de maestrul coregraf Maris Pușcov la cel mai mare concurs de balet din lume, Youth America Grand Prix (YAGP) Europe, a cărui premiantă a fost, de-a lungul timpului, și balerina asolută, Natalia Makarova.
Fetele din Oradea Oradea au obținut medii de 9 și chiar mai mari pentru prestațiile lor și o bursă de studiu în Italia.<Cu Tania Demian am obținut o bursă, în Italia, în cadrul YAGP-ului. Acestea burse sunt foarte râvnite, deoarece câștigătorii au posibilitatea să lucreze, cu cei mai mari coregrafi>, ne spunea Maris Pușcov. La YAGP Paris, Tania și colegele sale au avut parte și de lecții de balet cu cei mai mari coregrafi ai lumii.Prezența orădencelor pe cele mai importante scene, din țară și din lume, nu e întâmplătoare. La Fit Dance Oradea, fetele sunt pregătite de o echipă condusă de Maris Pușcov, fost prim-balerin a Operei Naționale de Balet din Cluj-Napoca.La admiterea la secția Coregrafie a Facultății de Muzică din Cluj-Napoca, elevele maestrului coregraf Maris Pușcov, Dora Berchez și Iulia Pușcău, s-au clasat pe pozițiile 1 și 4, în fața candidatelor provenite de la școli consacrate de coregrafie din toată țara.Tania e déjà campioană mondială la un concurs din Viena.