Frumoasă, puternică, inteligentă, profesionistă, generoasă, altruistă, gata oricând să sară în ajutorul semenilor, păstrătoare a tradițiilor strămoșești, atletică. E abordarea multiplă a Poliției de Frontieră atunci când cu prilejul sosirii primăverii s-a oprit prin inspectoratele teritoriale, cu un singur scop- regăsirea FEMEII, o poveste fără sfârșit!Una dintre poveștile aduse în prim-plan e cea a Cameliei Pantiș, absolventă a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Oradea, promoţia 2018, agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac. Înainte să își înceapă activitatea ca polițist de frontieră, Camelia a obținut cel mai bun timp dintre fete la traseul aplicativ, fiind o fostă jucătoare de handbal de performanţă în Divizia A la CSU Oradea, scrie siteul oficial al instituției.
„Am apreciat handbalul prin cei doi profesori pe care i-am avut în copilărie: Viorel şi Bucur Potre. Eram un copil activ, dar nu-mi plăcea sportul. Am păşit în sala lor când am avut 10 ani, mult mai târziu decât alte fete, neştiind că peste ani voi ajunge golgheter în Cupa Toamna Orădeană, iar mai apoi căpitanul lor de echipă în competiţiile zonale şi judeţene pe care urma cu anii să le avem. Sunt o fire competitivă, în sensul bun al lucrurilor şi un om cu spirit de echipă, iar de atunci am rămas cu aceste abilităţi.”
Încă de mica, sportul, limba română şi limba engleză s-au numărat printre pasiunile ei, continuând să studieze la Colegiul Naţional „Onisifor Ghibu” la secţia de jurnalism, iar în timpul liber să joace la echipa de junioare a clubului HCM Oradea.
„Îmi doream să continui cu jurnalismul, fiindcă aveam notorietate la articolele pe care le publicam şi urcasem blogul colegiului pe locul 13 la vizualizări, printre alte multe personalităţi de seamă, dar îmi doream şi să devin poliţist şi numai poliţist de frontieră.”
După liceu, Camelia a plecat în străinătate pentru o perioadă de aproape doi ani, unde a muncit în horticultură şi voia să se înscrie la universitate, însă nu i-a fost deloc uşor, aşa că a renunțat și s-a întors acasă. Și tare bine a făcut.
„Mama fiind cadru medical îşi dorea să devin asistentă la Ambulanţă, eu i-am zis, fie poliţist de frontieră, fie nimic. M-a susţinut cât doi părinţi la un loc. Am intrat în şcoală şi am ajuns poliţist de frontieră exact cum îmi doream – la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni. Ulterior m-am mutat în cadrul ITPF Oradea la SPF Valea lui Mihai, iar apoi la SPF Nădlac unde sunt şi acum.” Sportul practicat ani de zile o ajută în turele lungi și deloc ușoare, devenind mai atentă, concentrată, dar și empatică cu participanții la traficul transfrontalier”.
