Atractivi pentru candieni. E concluzia unei întâlniri de la Camera de Comerț și Industrie Bihor, acolo unde o delegația a Ambasadei Canadei la București a susținut un seminar de informare pentru oamenii de afaceri din Bihor. „Dezvoltarea afacerilor cu Canada, inclusiv beneficiile Acordului Economic și Comercial Global ȋntre Canada şi Uniunea Europeană (CETA)”, a fost tema dezbătută.
La întâlnire a fost și vicepreședintele Camerei de Comerț Româno-Canadiene, Victor Constantinescu, un reputat avocat:
„Scopul întâlnirii de azi de la Oradea a fost să promovăm Bihorul ca punct de investiție pentru firmele canadiene. Cred că județul Bihor este bine poziționat pentru a atrage investiții canadiene pe producție industrială. Aveți infrastructură și tot ce este nevoie pentru a atrage investiții de anvergură în județ. Suntem interesați de producția industrială de automotive, electronice, energie, parcuri solare și eoliene, agricultură și IT”, a declarat Victor Constantinescu.
Victor Constantinescu a fost oordonatorul practicii de real estate în cadrul unei importante societăţii de avocatură după care a trecut pe o poziție de coordonare regională în cadrul rețelei internaționale Kinstellar, acolo unde avea misiunea de a coordona echipele de drept imobiliar ale Kinstellar din România, Bulgaria, Serbia, Turcia și Ucraina. Victor Constantinescu este cotat ca unul dintre cei mai buni avocați de drept imobiliar din România, conform clasamentelor realizate de ghidurile juridice internaționale. În una din edițiile Chambers Europe, editat de Chambers and Partners, îl menționează pe Victor Constantinescu în primul eșalon la nivelul practicii de real estate din România, conform zf.ro, iar Legal 500 îl plasează pe Victor Constantinescu, de asemenea, printre liderii de practică la nivel local. Victor Constantinescu a mai lucrat anterior pentru Salans (acum Dentons) în perioada 2003 – 2006, iar între 2001 și 2003 a fost avocat în cadrul biroului din Chicago al Altheimer & Gray.Constantinescu are experiență ca vicepreședinte al Asociației de afaceri România – Africa de Sud (ROSABA) și al Canadian Business Exchange of Romania (CBEX). Născut la Ottawa (Canada), acesta are studii la Universitatea Pennsylvania din SUA, respectiv la universitățile canadiene McGill și Toronto. Este avocat înscris în listele barourilor din București și New York.
Seminarul s-a adresat companiilor din judeţul Bihor interesate de relaţiile comerciale cu Canada. La eveniment au fost prezentă dna. Heather Bystryk, Consilier Comercial al Ambasadei Canadei în România, care a susținut o prezentare despre beneficiile și oportunitățile generate de semnarea Acordul Economic și Comercial Global ȋntre Canada şi Uniunea Europeană, oportunități de investiții și Canada ca partener de export.
Cu prilejul întâlnirii, președintele CCI Bihor, Ioan Micula a spus:
„Noi dorim să se dezvolte afacerile dintre firmele bihorene și Canada. La solicitarea lor, noi am organizat acest eveniment și am fost bucuroși să organizăm acest eveniment. Sperăm să se concretizeze o colaborare bună, benefică și pentru firmele bihorene și pentru cele canadiene. Contează foarte mult pentru ei locația Bihorului. Fiind un județ de graniță, ei pot să-și facă un cap de pod spre alte locații din Europa”, a precizat Ioan Micula.