Barbra Streisand sau Mel Gibson s-au numărat printre pacienții săi. Doctorul vedetelor din New York, Cristian Răchitandin România de peste 35 de ani, atunci când spune că a avut norocul de a fi cerut în căsătorie o tânără care lucra la Casa Albă, pentru preşedintele Ronald Reagan.
De 8 ani, la insistențele orădeanului Teodor Domuța (stagiar pentru o vreme la cabinetul avocatului Anca Florea), care i-a fost asistent, iar acum are o carieră frumoasă în domeniul economiei, a ales să împărtășească cu oamenii de pe toate continentele ceea ce știe. Conferințele sale sunt gratuiteși anul trecut, la invitația avocatului Anca Florea a susținut o conferință și la Oradea. Cristian Răchitan spune că practică o formă de osteopatie total diferită, ceea ce ar putea fi chiar o nouă ramură în știința medicală – relația dintre cauza și efectul bolilor. La începutul anilor 2000, Health Magazine îl plasa pe doctorul Cristian Răchitan în top 5 mondial al diagnosticienilor.
Chiar dacă confidențialitatea îi guvernează profesia, medicul afirmă că printre cei pe care i-a tratat se numără membri ai guvernului, dar și vedete precum Barbra Streisand sau Mel Gibson. „În urmă cu patru ani ani, Sullivan Barrera mi-a fost pacient. A trebuit să îi tratez și să îi restaurez leziunile musculare de la nivelul umerilor și musculaturii lombare, deoarece acestea îi diminuau forța și îi limitau execuțiile tehnice. După tratament, evoluția a fost neașteptat de rapidă. A ajuns unul dintre cei mai buni boxeri din lume la categoria Light-Heavy Weight”, afirmă medicul.
După ce a însoțit o tenismenă la un turneu din Montreal, medicul spune că a fost atât de impresionat „încât am decis să le ofer ajutorul meu gratuit tuturor jucătorilor de tenis care vor să intre în elita tenisului, în primii 50 din lume. Ajutor care constă în restaurarea structurii și în formule de pregătire fizică, preaccidentare, forță, frecvență și rezistență. Monica Niculescu s-a aflat printre pacienții săi, înaintea unui meci la US Open, când i-a tratat articulația mâinii, cotul și umărul. „După meci, mi-a confirmat că brațul a mers strună. Împreună cu Irina Begu, a câștigat un meci de dublu foarte disputat și foarte frumos”, e una dintre amintirile medicului.Ultimele experiențe ale medicului cu prilejul conferințelor din România i-au lăsat un gust amar. Iată ce a povestit:<Ma ingrijoreaza foarte mult deteriorarea calitatii speciei umane in general si a romanului, in special. Spun asta inspirandu-ma dintr-o experienta personala.
De cate ori merg in Romania, deoarece conferentiez in diverse orase sau vizitez cate un loc anume, imi angajez un sofer. Ultimii trei soferi pe care i-am angajat si i-am foarte omenit cat am putut mai bine, increzandu-ma in ei, fiecare dintre ei au gasit de cuviinta sa profite de increderea acordata si sa imi fure diverse sume de bani. Ultimul, a trebuit sa ii tratez si sa ii inchid niste rani pe picioare care nu se inchideau din cauza diabetului.
“Ca recompensa” a ales sa imi fure 2500$.
Am calatorit in aprox 40 tari in lume. Cei 2500$ pe care Petrica si i-a insusit depasesc cu mult sumele acumulate care mi s-au furat in cele 40 tari.
Am invatat din aceasta experienta caci oamenii care isi insusesc ceea ce nu le apartine nu au niciun fel de consideratie si sunt dominati de un egoism infernal. Lor nu le pasa de durerea celor de la care au sustras ce nu le apartine.
Banii pe care si i-a insusit Petrica aveau o destinatie de caritate, asadar mi-a produs doua dureri – n-am putut sa finalizez acea donatie si lipsa de recunostinta pentru binele facut cu o durere infernala. Este bine sa nu producem durere cuiva caci se intoarce inzecit>