Percheziții de amploare ale polițiștilor în 15 județe și în București: au păcălit oamenii cu mobilă făcută pe comandă.
Polițiștii din Iași fac marți dimineața 42 de percheziții în mai multe județe din țară într-un dosar în care se fac cercetări privind infracțiuni de înșelăciune în domeniul contractării de mobilă la comandă.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași fac 42 de percheziții domiciliare în județele Iași (13), Brașov (3), Ilfov (3), Galați (2), Bihor (2), Vaslui (2), Argeș (1), Bacău (1), Cluj (1), Constanța (1), Dolj (1), Prahova (1), Sibiu (1), Timiș (1), Mureș (1) și în municipiul București (8).
Până în prezent, au fost identificate peste 130 de persoane vătămate.
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de aproximativ 4.000.000 de lei.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor de la serviciile de investigare a criminalității economice Brașov, Galați, Vaslui, Argeș, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Ilfov și București, al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Iași – Secțiile 1-6 și Poliției Orașului Hîrlău.