Avocatul Marin Bîlc a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul corupţiei de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş. El a fost găsit vinovat de instanţă de comiterea a nu mai puţin de cinci infracţiuni: instigare la dare de mită, favorizarea făptuitorului, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals şi uz de fals.
Condamnat la puşcărie, avocatul timişorean Marin Bîlc se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, fiind dat în urmărire generală, potrivit impactpress.ro.
Condamnat şi el în acelaşi dosar de corupţie, fostul inspector şef al Poliţiei Timiş, comisarul şef Sorin Muntean, s-a predat chiar în ziua în care a fost pronunţată sentinţa de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta este, în prezent, încarcerat în Penitenciarul Arad, în vreme ce avocatul Marin Bîlc a disparut de la domiciliu. Surse neoficiale acreditează ideea că acesta a luat deja drumul Italiei, în încercarea de a scăpa de braţul legii.
Conform procedurilor judiciare, avocatul a fost dat în urmărire generală de IPJ Timiş.
Pe parcursul procesului penal, pentru a evita excluderea din profesie, Marin Bîlc s-a tranferat în Baroul Mehedinţi, supranumit şi „Baroul penalilor”, unde apare în postura de suspendat, nicidecum exclus din avocatură, după cum prevede legislaţia în vigoare, mai menţionează sursa citată. De altfel, chiar în dispozitivul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se mentionează că Marin Bîlc, fost procuror, înainte de a intra în avocatură, are interdicţie de a mai profesa.
Varianta speculată în presă este că Marin Bîlc ar vrea să-şi rezolve întâi imunitatea în instanţele din Peninsula Italică, după care să se prezinte la poliţie. Doar are deja un model „patentat” de Ionel Arsene, baronul PSD de Neamţ condamnat la 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă, care a fugit în Italia şi s-a predat autorităţilor de acolo, care l-au scutit de pedeapsă.