Plecați din PSD cu Victor Ponta, membrii PRO România sunt dornici să lucreze împreună cu foștii colegi de partid. E cazul comunei Sânnicolau Român unde cele două formațiuni au decis, conform deputatului Ioan Mang, coordinator al PSD Sânnicolau Român, în perspectiva <alegerilor de anul viitor și pentru o bună colaborare în Consiliul local al comunei, a fost fost semnat un protocol de colaborare între organizațiile PSD și PRO România din comună. Acestea au decis să lucreze împreună și să constituie Alianța Pentru un Sânnicolau Dezvoltat (APSD)>.

În contextual în care PSD se extinde în comună, parlamentarul e mulțumit de noul tabloul politic local.
<Felicitări celor doi președinți de organizații Adrian Porumb (PSD) și Cristian Trifan (Pro România) pentru realizarea acestei alianțe locale și pentru buna colaborare! …Încă 12 membrii au fost primiți în aceste zile în organizație. Bun venit și mult succes în activitate noilor membri!>, a transmis Ioan Mang.
