Plenul Camerei Deputaţilor organizează marţi şi miercuri mai multe runde de dezbateri pe marginea proiectelor de legi ale Educației, Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior. Dacă va fi adoptat în forma aflată pe masa celei de-a doua camere a Parlamentului, primul act normativ va asigura gratuitate la transportul elevilor navetişti, banii urmând a fi alocaţi de Consiliile Judeţene din România. Se va întâmpla, sau nu, rămâne de văzut.
Mare parte dintre administrativele judeţene vor să se scape de povara cu decontarea transportului copiilor şi să modifice proiectul legislativ, aflat în dezbatere în Camera Deputaţilor. Pe de altă parte, alte consilii judeţene „fac presiune pe Parlament” să li se permită prelungirea contractelor în derulare încheiate cu transportatori favorizaţi, susţine Szabó Ödön, care denunţă „mafiile” de la nivelul administraţiilor judeţene.
Prin vocea lui Sorin Munteanu, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), organizaţia a propus, marţi, 11 aprilie, mai multe amendamente la Legea Învăţământului Preuniversitar, în cadrul primei dezbateri din comisa de învățământ a Camerei Deputaților, potrivit edupedu.ro. Astfel, se cere ca consiliile județene să nu mai fie implicate în decontarea transportului elevilor, ci direct inspectoratele școlare judetene. În argumentarea sa, Munteanu a mai invocat și faptul că multe contracte cu transportatorii sunt deja încheiate.
Vicepreședintele comisiei de învățământ din Camera Deputaților, deputatul UDMR Szabó Ödön, a replicat dur. „Două treimi dintre consiliile judeţene nu au realizat licitațiile pentru trasee, au încheiat contracte și au făcut presiune pe Parlament să se prelungească contractele în vigoare, menținând mafiile, pot să spun foarte clar, cu care o parte dintre ei sunt în legătură, cu acești acești transportatori locali și județeni.”, a spus Szabó Ödön. „Deci, hai să fim foarte corecți, nu ne aruncați nouă, comisiei de învățământ, în cârcă faptul că la nivelul consiliilor județene se prelungește a treia a oară, prin legislație, faptul că ei nu își organizează licitațiile pentru transportul public județean și că unii au fost mai harnici, le-au realizat, iar alții, mai puțin harnici, nu și le-au realizat. Deci, aici nu este responsabilitatea zonei de învățământ de ce consiliile Județene nu își organizează licitațiile sau ca le organizează așa cum le organizează… ”, a mai adăugat Szabó Ödön.
Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar prevede că elevii vor avea gratuitate la serviciile de transport public local și județean, iar elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu și „nu pot beneficia de transport public de persoane prin curse regulate, vor primi o sumă forfetară în baza unui card național de elev sau prin Sistemul Integrat de Management al Școlarității”. Potrivit proiectului de lege, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, „elevii vor avea gratuitate la serviciile de transport public local și județean, rutier, naval, cu metroul precum și feroviar, la toate categoriile de tren de clasa doua pe parcursul anului calendaristic, utilizate pentru accesul la educație”.