Au fost două zile de tensiune într-un sat din Bihor, unde un bărbat de 84 de ani a dispărut fără urmă. Ajutaţi de echipe de poliţişti, jandami, pompieri, salvamontişt şi pădurari, localnicii din Gepiş au scotocit întreaga zonă, mai ales pădurea de lângă sat, în căutarea bătrânului.
Familia bărbatului de 84 de ani a fost cea care a semnalat dispariţia acestuia, în seara de luni, 25 mai. Imediat, oamenii legii au început perierea întregii zone, iar cu puţin înainte de miezul nopţii li s-au alăturat şi membrii ai Salvamont-Salvaspeo Bihor.
„Căutările au pornit din zona de pădure de lângă locuința dispărutului cu numeroase forțe implicate, inclusiv câini de urmă”, au transmis reprezentanţii Salvamont Bihor pe pagina de Facebook a instituţiei.
După aproape 40 de ore de căutări, bărbatul dispărut a fost găsit într-o râpă abruptă. Era hipotermic, spun salvatorii, şi, chiar dacă nu avea răni vizibile, exista pericolul unor leziuni interne.
„În locul în care era putea să ajungă rostogolindu-se. Pacientul a fost imobilizat pe targă, izolat termic şi evacuat din râpă cu ajutorul unui sistem de corzi de către salvatorii montani. Ulterior a fost transportat, prin pădure, cu mașina de teren a Salvamont până la drumul public, unde a fost preluat de un echipaj al SMURD, miercuri (27 mai – n.n.), la ora 14:30”, se arată în postarea Salvamont Bihor.
sursă foto: Facebook Salvamont Salvaspeo Bihor
Felicitări și maxim respect salvatorilor, nu au abandonat căutările până nu l-au găsit și salvat, onorându-și blazonul cu brio !!!