După aproape 30 de ani Lars Sam Gustafsson și soția sa Barbos Kristina Gustavsson, părăsesc România, Marghita, și se întorc acasă după ce au îndeplinit misiunea vieții lor. Peste 1500 de copii și 3500 de persoane cu dizabilități au avut o viață mai bună datorită celor doi eroi care au pus bazele Fundației Elim. În semn de recunoștință, primarul Marghitei Marcel Sas Emil Adăscăliții le-a înmânat ieri titlul de cetățeni de onoare ai Marghitei într-o festivitate surpriză, la Casa de Cultură, pregătită timp de 3 săptămâni, din mometul în care a aflat că familia Gustafsson se întoarce în Suedia și altcineva va continua să scrie povestea Fundației Elim.Pentru că aproape 20 de ani a fost membru al Rotary Marghita unde s-a implicat cu toată forța, Lars a primit cea mai înaltă distincție oferita în întreaga lume de Rotary International, “Paul Harris Fellow”. <Oricum este prea puțin pentru un Om ca tine >, a spus Dan Ile, fost președinte Rotary Marghita.
Povestea pe care au scris-o soții Gustavsson în România a început în 1990. Cu câteva luni înainte de a ajunge în România au fost într-un weekend cu câțiva membri ai bisericii. Acolo au fost și niște tineri care ținea să ajungă în România să facă ceva, așa cum se întâmpla după Revoluție. Imagini cu copiii fără părinți, dar și cu cei din lagărul de la Cighid circulau în toată lumea.
<Atunci-prost cum am fost- sau poate deștept, nu știu, am dorit să-i însoțesc pe acei tineri. Trei dintre noi am ieșit să vedem împrejurimile și am ajuns la Marghita. Așa a început totul…A fost foarte dificil să facem față la ceea ce văzusem. Barbos și copiii noștri nu erau cu noi la prima călătorie. Am filmat și am făcut poze, așa că după ce veneam seara acasă de la serviciu stăteam în fața televizorului, urmăream filmările și plângeam. Nu știam cum să fac față, a fost foarte greu să ne dăm seama cum putem ajuta. Nu era vorba să trimitem doar ajutoare umanitare, ci de a face ceva pe termen lung>, a povestit Lars Sam Gustafsson. După aproape 30 de ani în care s-au ocupat de peste 1500 de copiii și 3500 de persoane cu dizabilități, Lars și Barbos vorbesc și simt românește și spun că dacă ar fi să retrăiască această perioadă de la capăt tot așa ar proceda. Aceasta chiar dacă au lăsat în Suedia proprii copii, pentru a avea grijă de copiii fără părinți ai României, așa cum spunea primarul Marghitei într-un discurs emoționant.
VIDEO. https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiMarghita/videos/1160773927929911