Apărătorii barei specialişti în Dreptul Penal și-au înființat propria asociație de breaslă. Prin încheierea din data de 27 septembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a acordat personalitate juridică Asociației Avocaților Penaliști din România, fiind înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, la poziția 1/4 ianuarie 2022.
Asociația Avocaților Penaliști din România își propune două direcții de acțiune. Prima este apărarea avocaților penaliști împotriva eventualelor abuzuri individuale și instituționale, în cadrul unor proceduri judiciare sau administrative. Apoi, cealaltă prioritate este pregătirea profesională inițială și continuă prin organizarea de dezbateri, cursuri, seminarii, conferințe, simpozioane, congrese.
Toate demersurile asociației vor fi realizate în strânsă colaborare cu Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul București și celelalte barouri din țară, dar și cu Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, cu respectarea Legii nr. 51/1995 – pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a statutului profesiei de avocat și a codului deontologic al avocatului.
Valorile asociației sunt profesionalismul, onoarea, demnitatea, curajul, onestitatea, respectul și altruismul între confrați. Totodată, asociaţia apără și încurajează respectarea principiilor fundamentale ale profesiei de avocat ca legalitatea, libertatea, independența, autonomia și păstrarea secretului profesional.
Membrii fondatori ai asociației sunt avocaţii dr. Bogdan Buneci – președinte, drd. Eduard Constantin – vicepreședinte, Viorica Biță – Secretar General, drd. Vasile Băiculescu şi drd. Șandru Adrian.
Puteţi citi detalii despre asociație la adresa: https://aavpr.ro