Curtea de Apel Bucureşti a fost evacuată azi, 24 aprilie, în jurul orei prânzului, în urma unui apel telefonic primit la numărul de urgenţă 112. Potrivit comunicatului emis de Poliţia Capitalei, apelul a venit la ora 11:30, sesizând Secţia 14 de Poliţie că în clădire este amplasat un dispozitiv exploziv.
Traficul rutier a fost restricționat imediat pe o rază de siguranţă, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie, Brigada Antitero din cadrul SRI şi specialişti pirotehnişti care efectuează verificări specifice.
Concidenţă sau nu, printre procesele care erau pe rolul instanţelor astăzi la Curtea de Apel Bucureşti este şi cel intentat fostului preşedinte Ion Iliescu, în care se judecă retragerea certificatului de revoluționar al acestuia. Procesul este pe rol la Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect „anulare act administrativ”, iar ora programată pentru începerea acestuia era 12:00. Reclamant este Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în românia în perioada 1945-1989, iar pârâți sunt Ion Iliescu şi Administrația Prezidențială.