Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în colaborare cu Asociația Filantropia Oradea și Spitalul Auxologico President, anunță organizarea evenimentului “Viața cu boala Parkinson – perspective și opțiuni”.
Acesta va avea loc în data de 25.04, cu particparea gratuită a pacienților cu boala Parkinson și a aparținătorilor acestora.
Evenimentul va debuta cu un cuvânt de început din partea domnului manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, Dr. Gheorghe Carp, al doamnei Emilia-Paula Zagavei, președintele asociației de pacienți “Sufletul Lalelelor” și al domnnului Pr. Laurențiu Lazăr, președinte al Asociației “Filantropia” Oradea.
Emilia Paula Zagavei, pacientă diagnosticată cu boala Parkinson şi preşedinte al Asociaţiei Bolnavilor de Parkinson “Sufletul lalelelor” anunța lansarea platformei intelegeparkinson.ro, pentru a face cunoscute simptomele bolii astfel încât oamenii să înţeleagă cât mai bine această boală, să ştie unde să se adreseze, să ştie ce să spună medicului, să poată să gestioneze situaţiile de zi cu zi. “Scopul e ca pacienţii să ştie că pot beneficia de asistenţă medicală şi tratamente de generaţie nouă, specifice nevoilor lor. Dorim pe această cale să le mulţumim autorităţilor din Sănătate pentru ceea ce au făcut până acum, pentru alocarea de fonduri pentru noi tratamente. Contăm în continuare pe susţinerea lor şi pentru decontarea sistemelor de administrare a acestor terapii (ace, tuburi, linii de infuzie), aşa cum beneficiază şi alţi pacienţi cu boli cronice. În plus, serviciile de îngrijire la domiciliu şi de paleaţie ar fi un ajutor pentru multe familii care au pe cineva drag cu această afecţiune. Demersurile şi eforturile noastre vor continua pentru a aduce o speranţă de normalitate pacienţilor cu boala Parkinson”, spunea doamna Zagavei.
Subiectele de inters vor cuprinde recupeararea și creșterea calității vieții pacienților cu boala Parkinson, probleme și soluții pentru viața cu boala Parkinson, implicații psihologie ale afecțiunii și kinetoterapia adresată pacineților cu boala Parkinson.
Boala Parkinson afectează peste 6,2 milioane de oameni în lume, dintre care 1,2 milioane sunt în Europa, ceea ce arată că boala Parkinson este a doua ca incidenţă după boala Alzheimer şi în acelaşi timp, este afecţiunea cu cea mai mare creştere la nivel global. În România, statisticile oficiale indică 72.000 de pacienţi diagnosticaţi cu această afecţiune neuro-degenerativă progresivă clinic, dintre care 8.100 în Bucureşti. Cercetările recente indică faptul că numărul pacienţilor se va dubla până în 2030.
Simptomele bolii Parkinson sunt variate, ceea ce face ca deseori aceasta să fie confundată cu alte afecţiuni, iar diagnosticul să fie pus cu întârziere. Boala Parkinson are peste 40 de simptome şi afectează în special mişcările corpului, iar pacienţii sunt diagnosticaţi, în medie, la jurul vârstei de 60 de ani. Tulburările de mişcare apar în stadiul 3 al bolii, însă aceasta se dezvoltă încet şi primele leziuni pot apărea chiar şi cu 20 de ani înainte de primele semne.