Primăria Sânmartin și-ar dori tribune în sala de sport intrată în reabilitare, însă așteaptă o expertiză tehnică. Astfel, sportul în Sânmartin ar avea probabil o mai mare adresabilitate, inclusiv din perspectiva organizării competițiilor în această sală.
La Sânmartin, sportul e la loc de cinste și la acest capitol amintim implicarea profesorului Bucur Potre, un dascăl cu vocație și dincolo de orele prestate în cadrul școlii.
<Sala de sport a Liceului Tehnologic “Felix” a intrat în reabilitare. Pentru siguranța elevilor și sporirea performanțelor sportive, a fost înlocuit covorul PVC al sălii cu o pardoseală sportivă (Tarkett), specială pentru practicarea mai multor sporturi de interior, iar pe pereții laterali ai sălii va fi aplicat covor Tarkett. În perioada următoare vor fi montate panouri telescopice pentru baschet și multe alte echipamente sportive. Așteptăm rezultatul unei expertize tehnice pentru a vedea dacă este posibilă montarea unor tribune în sala de sport>, a anunțat primarul Cristian Laza.