În perioada următoare va fi restricționată circulația pe strada Emilian Mircea Chitul, pentru realizarea lucrărilor de amenajare a unei rampe de acces spre albia Crișului Repede, în amonte de Podul Centenarului. Beneficiarul lucrărilor este Administrația Bazinală a Apelor (ABA) Crișuri. Circulația pe strada Emilian Mircea Chitul va fi afectată în următoarele intervale: în perioada 2 – 26 mai, în intervalul orar 8.00 – 17.00 strada E.M. Chitul va fi închisă total, cu excepția zilelor de final de săptămână (sâmbătă – duminică), cuprinse în perioada menționată; în perioada 29 mai – 30 iunie, în intervalul orar 8.00 – 17.00 strada va fi închisă parțial, doar în zona marcată aferentă pistei de biciclete, excepție făcând zilele de final de săptămână (sâmbătă – duminică), cuprinse în perioada amintită.
În afara intervalelor orare supuse restricțiilor, executantul lucrării, Global Industrial, va semnaliza în mod corespunzător lucrările, astfel încât să nu fie afectată circulația publică.
Restricţii pe străzile Mioriţei şi Postăvarului
În cadrul aceleiași ședințe, comisia municipală a avizat favorabil închiderea circulației rutiere pe străzile Mioriței și Postăvarului, pentru lucrări de extindere și înlocuire a rețelelor de apă. Restricțiile de circulație sunt instituite astfel: pentru strada Mioriței – perioada 8 mai – 8 iulie; pentru strada Postăvarului restricțiile sunt etapizate astfel: în perioada 8 mai – 28 mai va fi închis tronsonul străzii Postăvarului cuprins între str. Mircea Popescu și strada George Barițiu; în perioada 29 mai – 18 iunie va fi închis tronsonul străzii Postăvarului cuprins între străzile George Barițiu și Teatrului.
Pe perioada instituirii restricțiilor, pentru a nu perturba ritmul lucrărilor, accesul auto pe tronsoanele afectate va fi permis exclusiv riveranilor, doar în situații care necesită în mod imperios accesul auto.