Forumul Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Bihor, a hotărât, în ședința din 26 aprilie, să înainteze edilului orașului o petiție de solidaritate cu prof. univ. dr. Cornel Durgheu, după ce acesta a fost evacuate de Primăria Oradea din atelier. În numele acestei organizații, col. ing. Dan Poinar, președintele Filialei Bihor, și col. dr. Constantin Moșincat, vicepreședinte, au trimis o scrisoare primarului Birta, cu solicitarea de a găsi o cale amiabilă pentru continuarea încheierii unui contract de comodat sau cu o chirie modică pentru spațiul în care sculptorul orădean și-a desfășurat până în prezent activitatea în Calea Clujului. Pe 12 aprilie la atelierul de creaţie al artistului plastic Cornel Durgheu de pe Calea Clujului din Oradea a fost prezent executorul judecătoresc și jandarmii, fostul decan și fondator al Facultății de Arte Vizuale Oradea fiind inștiințat că va fi evacuate, domnia sa fiind amenințat că urmează să fie evacuat în termen de o lună.
„Domnului primar al municipiului Oradea, Florin Birta cu bunăvoință, vă rugăm a lectura șirele ce urmează, căci sunt rostuite pentru a îndrepta nedreptatea, care, în opinia noastră, se face sculptorului prof. univ. dr. Cornel Durgheu. (…)
În virtutea îndelungatei și rodnicei colaborări dintre Asociația noastră și Primăria Oradea, ne luăm îngăduința a vă reține cu următoarele: luând la cunoștință de maniera nedreaptă și umilitoare pe care un mare artist plastic orădean este obligat să o îndure, ca urmare a refuzului de a i se acorda un spațiu pentru creație, la care este legal îndreptățit, vă supunem atenției cererea sa legitimă pentru un spațiu pentru creație! Personalitatea sa recunoscută pe plan local, național și universal e probată prin însăși opera sa. Nu credem că este nesesară o prezentare suplimentară, căci monumentele sale de for public împodobesc orașul și țara.
În calitatea sa de membru activ al Asociației Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Bihor, forumul acesteia a hotărât, în ședința din 26 aprilie 2023, să vă înaintăm prezenta petiție de solidartate cu compatriotul nostru membru cu aceea rugăminte de a găsi o formulă amiabilă pentru continuarea încheierii unui contract de comodat sau cu o chirie modică, pentru spațiul în care și până în prezent și-a desfășurat activitatea, în Calea Clujului.
Ar fi de prisos și v-am reține de la activitățile cotidiene dacă am argumenta suplimentar solicitarea noastră deoarece a făcut-o chiar el în memorii justificative și de activitate.
În nădejdea că demersul nostru va găsi ecoul necesar, vă asigurăm de întreaga noastră colaborare”.