Potențialii beneficiari interesați să pregătească și să depună proiecte în cadrul Programului Regional Nord-Vest (PRNV) 2021-2027 au avut parte de ateliere la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).
Regiunea de Nord-Vest cuprinde județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș, astfel cum au fost acestea grupate în cadrul Anexei la Legea nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România1, cu modificările și completările ulterioare.“Prioritatea pentru dezvoltarea parcurilor de specializare inteligentă este o operațiune de importanță strategică la nivelul PRNV 2021-2027 deoarece aceasta asigură susținerea dezvoltării economice prin valorificarea inovării de la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, dar și a actorilor din ecosistemul de transfer tehnologic”, a motivat ADRNV.
Sprijinirea dezvoltării infrastructurii de agrement (aquapark-uri, parcuri tematice, de distracții sau de aventură) reprezintă altă acțiune din PRNV 2021-2027.
Aceste proiecte din mediile urban și rural, identificate în cadrul strategiilor teritoriale elaborate de către unitățile administrativ- teritoriale din regiune pot primi finanțare pentru investițiile sustenabile ce respectă viziunea PRNV 2021-2027. Noul PRNV beneficiază de o alocare de 1,43 miliarde euro. De anul trecut, PRNV este gestionat de ADRNV de la Cluj și nu de București.