Astăzi, 2 iunie, ora 08:30, în județul Bihor sunt:
• 14 persoane aflate în carantină;
• 197 persoane internate în Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea;
• 459 persoane vindecate;
• 75% din persoanele diagnosticate Covid-19 în județul Bihor s-au vindecat până în prezent.
La nivel naţional:
Până astăzi, 2 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.517 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.526 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 119 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 166 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.333 de persoane. Alte 90.103 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 448.813 de teste.
Totodată, până acum, 1279 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 390 |
2. | Arad | 698 |
3. | Argeș | 265 |
4. | Bacău | 511 |
5. | Bihor | 624 |
6. | Bistrița-Năsăud | 340 |
7. | Botoșani | 781 |
8. | Brașov | 756 |
9. | Brăila | 32 |
10. | Buzău | 198 |
11. | Caraș-Severin | 112 |
12. | Călărași | 99 |
13. | Cluj | 560 |
14. | Constanța | 284 |
15. | Covasna | 230 |
16. | Dâmbovița | 295 |
17. | Dolj | 230 |
18. | Galați | 614 |
19. | Giurgiu | 223 |
20. | Gorj | 147 |
21. | Harghita | 140 |
22. | Hunedoara | 633 |
23. | Ialomița | 365 |
24. | Iași | 584 |
25. | Ilfov | 529 |
26. | Maramureș | 100 |
27. | Mehedinți | 114 |
28. | Mureș | 682 |
29. | Neamț | 884 |
30. | Olt | 93 |
31. | Prahova | 114 |
32. | Satu Mare | 61 |
33. | Sălaj | 93 |
34. | Sibiu | 506 |
35. | Suceava | 3.534 |
36. | Teleorman | 144 |
37. | Timiș | 506 |
38. | Tulcea | 153 |
39. | Vaslui | 163 |
40. | Vâlcea | 31 |
41. | Vrancea | 629 |
42. | Mun. București | 2.036 |
43. | – | 34 |
TOTAL | 19.517 |
În diaspora:
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În Europa:
Până la data de 1 iunie 2020, au fost raportate 1.403.154 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA | CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAŢI* |
Regatul Unit | 274.762 (+1.936) | 38.489 (+113) | 1.221 (+31) |
Spania | 239.429 (+201) | 27.127 (+2) | 150.376 – |
Italia | 233.019 (+355) | 33.415 (+75) | 158.355 (+848) |
Franţa | 151.753 (+257) | 28.802 (+31) | 68.558 (+85) |
Germania | 181.815 (+333) | 8.511 (+11) | 165.632 (+80) |
La nivel global:
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 1 IUNIE 2020 | ||
CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI | VINDECAȚI* |
6.136.085 (+107.950) | 371.857 (+2.913) | 2.697.328 (+54.760) |
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 31 mai – 1 iunie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
În Bihor:
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 01 iunie, ora 08.00 – 02 iunie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor cu responsabilități pe linia combaterii răspândirii infecției cu Covid-19 au desfășurat o serie de activități specifice, după cum urmează:
• Polițiștii bihoreni au verificat 1652 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În aceste misiuni au fost implicate 290 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.
• Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 47 de cadre, din care 21 în patrule mixte pentru asigurarea ordinii publice în vama Borș și pentru verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.
• Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor (ISU) au efectuat misiuni de asigurare la corturile amplasate în proximitatea hotel Iris, unde sunt preluate persoanele care intră pe jos în țară, urmând a fi transportate spre localitățile de domiciliu / rezidență. Reamintim că ISU “Crișana” asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 18 cadre ISU Crișana.
• Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă și distanțare socială. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.
În Satu Mare:
În județul Satu Mare, astăzi, 2 iunie, se află în carantină 23 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 2670 persoane.
• Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 51 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.
•De asemenea, până în prezent au fost testate 4226 persoane și au fost efectuate 4497 teste.
•În perioada 01.06.2020, ora 07:15 – 02.06.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 2136 persoane, dintre care 1143 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 993 persoane au intrat în izolare la domiciliu.
Restul de 1143 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 02.06.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 771 persoane.
•La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 65 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus. Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu.
Până la data de 02.06.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 127 persoane.
Se menține închiderea temporară a P.T.F. Carei – feroviar.
620 de români au revenit în ţară din Țările de Jos, Franţa și Spania
În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 31 mai, a fost facilitată revenirea în țară a 117 de cetățeni români din Regatul Țărilor de Jos (pe ruta București-Amsterdam-București), a 171 cetățeni români din Republica Franceză (pe ruta București-Paris–București) și a 332 cetățeni români din Regatul Spaniei (pe ruta București-Madrid-București, respectiv București-Barcelona-București), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Repatrierea a fost asigurată prin intermediul a patru curse aeriene operate de compania Tarom.
Printre cetățenii români repatriați se regăsesc persoane aflate în tranzit din Statele Unite ale Americii sau Canada, medici, studenți, membri de familie ai unor cetățeni români, precum și persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive.
De asemenea, demersurile autorităților române au permis deplasarea către statul de domiciliu/reședință pentru 39 de cetățeni străini, respectiv câte un cetățean elen, rus, bulgar, suedez, italian, marocan, mexican, albanez, doi cetățeni ai Republicii Moldova, șase cetățeni spanioli, șase cetățeni olandezi și 17 cetățeni francezi.
Ministerul Afacerilor Externe folosește acest prilej pentru a sublinia importanța verificării cu atenție, anterior oricăror deplasări, a informațiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.