În urma întâlnirii procurorilor șefi în materia dreptului penal parte generală, s-a pus în discuție problema posibilității dispunerii confiscării speciale cu privire la produsele de tutun accizabile care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă asimilată.
Problema supusă discuției vizează cauzele ce au un număr sub 10.000 țigarete provenite din contrabandă în care nu se poate reține continuitatea incriminării faptei în infracțiunea prevăzută de art. 452 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 227/2015 (Cod fiscal) Constatandu-se intervenirea discrimina dezincriminarea faptei ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr 176/2022.
Într-o opțiune țigaretele ridicate nu pot fi confiscate în temeiul dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. f) Cod Penal, deoarece deținerea lor prin eludarea controlului vamal, ilicit, prin conform deciziei CCR nu mai este interzisă de legea penală. Fapta constituie contravenție prevăzută de art. 449 alin. 2) lit. K) din Legea 227/2015 și se impune sesizarea Autorității Vamale Române privind regimul juridic al contravențiilor.
Într-o altă opinie, în ipoteza că a intervenit dezincriminarea faptei, țigaretele pot fi confiscate.
În opinia INM măsurile de siguranță să iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, conform art. 107 alin. (2) Cod Penal. Prin urmare una din condițiile generale de dispunere a unei măsuri de siguranță este săvârșirea unei fapte tipice.
Dezincriminarea afectează așadar tipicitatea faptei, scoțând-o din sfera ilicitului penal.
ART. 452 Legea 227/2015 – Infracțiuni
(1) Constituie infracțiuni următoarele fapte: h) deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri;
Cod Penal Art. 112: (1) Sunt supuse confiscării speciale: f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.
Cod Penal Art. 107 (2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.