Originar din Pietroasa, elevul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia va deveni student al acestei academii.Aceasta după ce a participat în această perioadă la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale.
Daniel are astfel în față ultima testare pentru admiterea la prestigioasa Academie Militară Navală a SUA din Annapolis – United States Naval Academy. După promovarea examenului de Bacalaureat, elevul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia va deveni student al acestei academii.
Daniel a luat decizia de a susține examen de admitere la prestigioasa academie a Forțelor Navale din SUA după ce s-a documentat foarte bine despre oportunitățile pe care le oferă această instituție și a ajuns la concluzia că ar fi cea mai bună alegere pentru el. „Am stat să compar ce îmi doresc eu în viață și am ajuns la concluzia că Forțele Navale ar fi cea mai bună alegere pentru mine. Consider că pot să îmi realizez acolo idealurile la o capacitate mult mai mare și să mă dezvolt pe toate planurile așa cum îmi doresc. Pentru mine succesul nu este doar profesional, este și personal, academic, ține și de sănătate, sport dar și de valori, adică o dezvoltare multilaterală. Rezonez foarte mult cu ceea ce oferă academia din SUA și cu mentalitatea care este acolo și cred că voi avea de câștigat pe termen lung cu această alegere”, a mărturisit elevul plutonier major Daniel Popa.
<Îți dorim mult succes, Daniel! Suntem convinși că pregătirea ta serioasă și experiența acumulată în cei patru ani de liceu îți vor aduce în continuare rezultate deosebite!>, a transmis conducerea Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Tânărul are veleități în mai multe domenii. Anul trecut s-a aflat printre cei trei finaliști ai Concursului Interațional de Eseuri, organizat de Forumul Internațional pentru Pace, Securitate și Prosperitate (International Forum for Peace, Security & Prosperity), cu sediul în Canada.
La cele două secțiuni ale concursului, eseu și video, au fost înscrise peste 100 de lucrări, participanții fiind din 57 de colegii și instituții militare din 34 de țări.
Eseul scris de Daniel, cu titlul „The significance of the United Nations Mission in Kosovo to Peace, Security & Prosperity”, a reușit să impresioneze juriul concursului, calificându-se în marea finală.
Daniel Popa, un tânăr din Pietroasa, la Academia Forțelor Navale a SUA