În urma întâlnirii procurorilor șefi în materia dreptului procesual penal—parte generală s-a ridicat problema legată de fapta comisă de un procuror delegat (de la un parchet inferior sau superior).
Autorul întrebării a arătat că există la nivelul parchetului două opinii: prima, majoritară, este în sensul că parchetul unde este delegat determină competența pentru fapta comisă de procurorul delegat; sunt avute în vedere argumentele din cadrul Deciziei RIL nr. 23/2022 .
A doua opinie este în sensul că soluțiile propuse sus-menționate excedează considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 23/2022 concluzionându-se că la stabilirea competenței de soluționare a cauzei se are în vedere unitatea de parchet unde procurorul este încadrat, și nu aceea unde își desfășoară activitatea ca urmare a delegării, starea de delegare fiind temporară, ceea ce permite întoarcerea oricând a procurorului la unitatea de parchet de bază.
În opinia INM, potrivit Deciziei ÎCCJ 23/2022, competenţa instanţei de judecată în soluţionarea cauzelor penale având ca obiect infracţiuni săvârşite de judecători şi procurori care au dobândit un grad profesional superior celui al instanţei/parchetului în care îşi desfăşoară efectiv activitatea se determină prin raportare la instanţa/parchetul la care îşi desfăşoară efectiv activitatea magistratul cercetat, şi nu la gradul profesional superior al acestuia.
Se acordă relevanță poziției în ierarhia instanțelor sau a parchetelor a unității în care procurorul este încadrat, și nu specializării sale superioare, prin urmare gradul profesional nu reprezintă un criteriu legal în stabilirea competenței. Concluzia este că stabilirea competenței se va face în funcție de unitatea de parchet în care procurorul își desfășoară efectiv activitatea la
momentul comiterii faptei care face obiectul cercetărilor.