Viziunea sa e una „mai apropiată de nevoile de zi cu zi ale locuitorilor” decât a administrației liberale. Reducerea costurilor vieții în oraș, e pentru educație și cultură și mai multe spații verzi și activități comunitare. Dan Palaghianu a urmat școala militară de la 14 ani, a absolvit Academia Militară și a activat în armată. Ulterior, a trecut în rezervă pentru a lucra în poziții de top management în companii mari și multinaționale, unde și-a dezvoltat competențele de lider și manager. Și-a întemeiat propria firmă de consultanță în afaceri. Are clienți companii importante și de succes din Oradea și din Bihor pe care le-a ajutat să își dezvolte afacerile și să devină mai competitive pe piața internă și externă
„Misiunea mea este să conving orădenii că prezența USR în Consiliul Local al orașului ar fi în beneficiul lor. USR nu este, din păcate, în Consiliul Local Oradea, acolo unde ar fi putut susține, cu mai mult succes, proiectele noastre: transport școlar, crearea unei păduri urbane în Parcul 1 Decembrie, înființarea unui parc științific și astronomic în Oradea, condiții mai bune în Adăpostul Grivei, doar ca să enumăr câteva”, e declarația-manifest a fostului subprefect Dan Palaghianu, liderul USR Oradea. Candidatul USR Oradea vrea să valorifice rolul de avangardă pe care orașul l-a avut în multe domenii,„ de la drept, la astronomie, iar școala orădeană era una de prestigiu în România și în regiune, Voi fi portavocea acestor idei și proiecte pentru Oradea, astfel încât viziunea USR să fie bine cunoscută de orădeni în ziua votului”.
Daniel Palaghianu provine dintr-o familie de militari,este fost ofițer al Armatei Române, acum antreprenor în domeniul consultanței de business. Are 48 de ani și doi băieți, cel mare absolvent de inginerie aerospațială la Florida Institute of Technology din Statele Unite.