Au fost două candidate: Leontina Daragiu și Claudia Torje. Printre care cele mai importante obiective pentru perioada următoare ale noii echipe sunt: continuarea promovării profesiei și recunoașterea rolului și importanței asistentului social, precum și formarea profesională continuă a acestuia prin dezvoltarea de noi competențe și abilități.În cadrul Sucursalei Teritoriale Bihor a Colegiului Național al Asistenților Sociali (CNASR) a avut loc alegerea conducerii sucursalei. Astfel, asistenții sociali din Bihor, înscriși în Registrul Național al Asistenților Sociali din România gestionat de CNASR și-au ales reprezentanții locali pentru următorii cinci ani (2023-2028).
Provocările unei profesii reglementate sunt numeroase și deloc ușor de depășit. Pe de o parte, nevoia existenței și susținerii unui sistem de conducere eficient, iar pe de altă parte implicarea pe care fiecare asistent social o poate aduce ca și aport pentru bunul mers al activităților din cadrul sucursalei au fost principalele motivații pe care le-au avut asistenții sociali care au venit pentru a-și exprima alegerea.
Evenimentul desfășurat la Hotelul Double Tree by Hilton din Oradea a decurs fără incidente, iar la finalul zilei, în urma verificării și numărării voturilor a fost desemnată echipa câștigătoare astfel:
- Claudia Torje -președinte, asistent social principal
- Andreea Pontoș – vicepreședinte, asistent social principal
- Florica Hanga – asistent social principal – – Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, Secția UPU
- Bianca Ioana Sabou – asistent social principal- – Primăria Comunei Popești
- Teodora Boda – asistent social specialist – Asociația Caritas Eparhial Oradea
Precum și membrii în Congresul Național al CNASR:
- Claudia Bacter – asistent social principal, Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea din Oradea
- Daniela Dumitra Vasile– asistent social principal, Primăria Orașului Ștei
- Laura Alb – asistent social specialist, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, Secția Psihiatrie
Comisia electorală a fost formată din Gheorghe Cociorva, Paula Gârba și Diana Guleș.
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România este autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, naţional și internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei.