Răzvan Foncea a studiat Leadership of the Public Sector la Facultatea de Științe Politice și Administrative și ale Comunicării, în limba engleză. și a făcut Studii de securitate la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB Cluj-Napoca. E absolvent al CT Ioan Ciordaș Beiuș. A finalizat studiile universitare ca șef de promoție. Vrea să continuie studiile la Sciences Po Paris (Institutul de Științe Politice din Paris), universitate plasată printre primele 3 la nivel mondial în clasamentul dedidact studiilor politice și relațiilor internaționale, cu un program de masterat în Afaceri europene, politici sociale și inovare socială.În paralel și-ar dori un al doilea masterat online în urma ofertei academice primite din partea Universității Erasmus din Rotterdam, instituție plasată în top 5 la nivel global în domeniul studiilor de administrație publică, cu o specializare în Managament public, guvernanță și politici, în spiritul experienței programelor de licență în paralel.
Studentul născut în Josani militează ca tinerii să aibă un cuvânt de spus în politicile naţionale şi internaţionale, îndeosebi când vine vorba de probleme climatice, pe care generaţia lui le va moşteni. De-altfel a reprezentat România la o conferinţă organizată de ONU la New York, unde o sută de tineri din întreaga lume au pus pe hârtie proiectul despre cum ar vrea să arate lumea în viitor. Iată cu arată viața unui șef de promoție la 21 de ani: două programe de licență la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, un job în de consultanță în Parlamentul României, trei programe de fellowship virtual/rezidență academică în SUA, două poziții de reprezentant al tinerilor români pe scena diplomatică internațională, numeroase distincții academice și non-academice, apariții în presa națională și internațională și o sumedenie de alte proiecte. Pentru Răzvan Foncea au fost <3 ani încărcați, dar epici.Acesta este rezumatul experienței unei perioade intense, pe care am traversat-o cu mult efort. Dintre toate oportunitățile de care am beneficiat, nu am căutat și nici nu m-am așteptat să devin șef de promoție. Totuși, s-a întâmplat. Pentru mine, specializarea de Leadership în sectorul public pe care am finalizat-o a avut cu totul alte valențe. Am ales să mă dedic serviciului public și le sunt recunoscător tuturor celor care m-au sprijinit în decursul traiectoriei mele. Le datorez inclusiv această reușită.Le mulțumesc profesorilor mei, experți remarcabili în domeniile lor de specializare, pentru un mediu academic deschis, necenzurat, de talie occidentală și pentru sprijinul permanent. Le mulțumesc colegilor și prietenilor mei excepționali, cei care m-au acceptat și mi-au fost alături în toate ipostazele posibile, de la agonie la extaz. Le mulțumesc colegilor și partenerilor mei profesionali, prieteni apropiați și surse de inspirație pentru mine, alături de care am reușit să transform multiple idei aspiraționale în intervenții legislative de succes (da, mai sunt enorm de multe de făcut!). Le mulțumesc mentorilor mei pentru perspectivele pe care mi le-au sedimentat, indispensabile în tot demersul formării mele. Și nu în ultimul rând, mulțumesc familiei mele pentru cea mai înaltă confirmare a eforturilor pe care le-am depus: iubirea lor autentică, plasa mea de siguranță în tot acest demers. Ei sunt eroii mei, gardienii evoluției mele.Mai rămâne să susțin cele două examene de licență și să îmi prezint și tezele pe care caut să le transform în surse legitime de inovare conceptuală în domeniile vizate,>, spune Răzvan Foncea