ICCJ a admis luni, 19 iunie 2023, RIL-ul -recursul in interesul legii -promovat de catre Curtea de Apel Cluj in luna martie, stabilind ca daca stramutarea unui dosar ajunge pe masa unei curti de apel, completul care va solutiona acea stramutare trebuie sa tina cont de faza procesuala in care se afla cauza respectiva. Astfel, completul va fi alcatuit din doi judecatori daca dosarul se afla in apel si din trei judecatori daca faza procesuala a cauzei de stramutat este recursul De-altfel, în punctul său de vedere remis ICCJ, procurorul general Alex Florența cerea.admiterea recursului in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj si pronuntarea unei hotarari prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii in problema de drept sesizata
Iată ce întreba Curtea de Apel Cluj: „In interpretarea dispozitiilor art. 142 si 144 din Codul de procedura civila si art. 59 din Legea nr. 304/2022, compunerea completului competent sa solutioneze cereri de stramutare este format in toate situatiile dintr-un singur judecator, sau este format si din doi sau trei judecatori, dupa caz, daca se cere stramutarea solutionarii unui dosar aflat in faza de apel sau de recurs?”
Iata minuta RIL-ului nr. 10/2023 din dosarul nr. 1023/1/2023:
„Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj si, in consecinta:
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 142 si art. 144 din Codul de procedura civila, coroborate cu cele ale art. 59 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara, stabileste ca:
Cererea de stramutare, de competenta curtii de apel, a unui proces aflat in etapa apelului sau a recursului se solutioneaza in compunerea prevazuta de lege pentru stadiul procesual respectiv.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila. Pronuntata in sedinta publica astazi, 19 iunie 2023”.