Consiliul Concurenţei a anunţat că preţurile practicate de marile lanţuri de magazine pentru unele produse de protecţie sanitară pot fi verificate cu ajutorul Monitorului Preţurilor Produselor Alimentare. În acest scop, în aplicaţie a fost introdusă o nouă categorie de produse – Măşti, Mănuşi şi Dezinfectanţi.
Până în prezent, patru dintre marile lanțuri comerciale au finalizat deja transmiterea acestor informații către aplicație. Până la începutul săptămânii viitoare, şi ceilalţi comercianţi vor finaliza acest proces.
„Împreună cu partenerii noștri, am decis să venim în sprijinul consumatorilor, oferindu-le posibilitatea de a identifica magazinele unde găsesc aceste produse, foarte căutate în această perioadă, la prețuri accesibile”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Platforma „Monitorul Preţurilor” este gestionată de Consiliul Concurenței, dar informațiile sunt încărcate în aplicație, la nivel național, de către companiile partenere. Platforma afișează date despre aproximativ 30.000 de produse alimentare comercializate în peste 1.700 de magazine aparținând Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora, Auchan, Profi și Supeco.
Aplicația poate fi accesată de pe telefonul mobil, tabletă sau PC și conține două componente: Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare și Monitorul Prețurilor Carburanților.