Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, au dispus începerea urmăririi penale a mai multor șefi din Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Printre aceştia se numără şi generalul de flotilă aeriană Cătălin Paul Dache, şeful Inspectoratului General de Aviație al MAI. Potrivit comunicatului instituției, aceştia sunt acuzaţi că ar fi girat plata unor reparaţii neexecutate la aeronave, generând un prejudiciu de peste 23 de milioane de lei.
Comunicatul transmis joi dimineaţă de DNA prezintă starea de fapt:
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 708/VIII/3 din 21 iunie 2023, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
Dache Cătălin Paul, general de flotilă aeriană, inspector general al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
Bădulescu Andrei, locotenent-comandor, șef al Serviciului Dezvoltare, Reglementări Tehnice și Coordonare Mentenanță Aeronave din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI,
Vasile Florin, comandor(r), adjunct al inspectorului general și inginer-șef al Inspectoratului General de Aviație al MAI,
Popa Mihai, director tehnic al Școlii Superioare de Aviație Civilă,
Barbu George Costin, director general al Școlii Superioare de Aviație Civilă, persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În perioada 2019-2023, în contextul executării unor contracte de reparații/mentenanță pentru aeronavele Piper Pa-42 Cheyenne III A și Cessna C-560 Citation V, încheiate de Inspectoratul General de Aviație al MAI cu o asociere formată din Școala Superioară de Aviație Civilă și o societate al cărui reprezentant este cercetat în prezenta cauză, suspectul Dache Cătălin Paul, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, cu încălcarea dispozițiilor legale, documentația necesară efectuării plăților pentru lucrările menționate mai sus, cunoscând că acestea nu au fost recepționate, executate sau au fost executate necorespunzător.
În demersurile sale, suspectul Dache Cătălin Paul ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză, care ar fi întocmit și aprobat diverse documente necesare efectuării plăților pentru lucrările amintite.
În contextul menționat mai sus, ar fi fost produs Inspectoratului General de Aviație din cadrul MAI un prejudiciu în sumă totală de 23.199.049 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asocierea respectivă.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Celor șase suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, mai precizează procurorii militari, în comunicatul transmis de Biroul de informare şi relaţii publice al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.