Raluca Turcan, Ministrul Culturii, a anunţat joi că a lansat în consultare publică Hotărârea de Guvern pentru înfiinţarea Oficiului de Film şi Investiţii Culturale. Instituția va operaţionaliza schema de ajutor de stat pentru susţinerea sectorului cinematografic din România şi atragerea de producţii cinematografice străine în țară.
Actualul Ministru susține că va continua consultările cu partenerii internaţionali din domeniu şi cu reprezentanţii industriei pentru a se asigura că schema de ajutor de stat pentru susţinerea industriei cinematografice va fi repornită în cele mai bune condiţii, iar în opinia acestuia reprezintă un pas esențial pentru atragerea investițiilor naționale și străine în acest sector cultural cu mare impact economic, program pe care l-a susținut în calitate de vicepremier.
,,România se bucură de un sprijin internațional real pentru integrarea celor mai bune practici în elaborarea acestui proiect care va crea un cadru organizatoric modern și eficient, în promovarea cinematografiei și a sectoarelor culturale și conexe. Vom continua consultările cu partenerii internaționali din domeniu și cu reprezentanții industriei pentru a ne asigura că schema de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice va fi repornită în cele mai bune condiții.” — declară Raluca Turcan, Ministrul Culturii.