Avocații din România au aniversat Ziua Avocatului Român, marcată anual la 24 iunie, urmare a instituirii acestei date în 1998, printr-o hotărâre a Congresului Avocaților, de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.Este un moment de promovare a valorilor profesiei de avocat şi a rolului fundamental al avocatului pentru stabilitatea statului de drept.E important ca fiecare beneficiar al serviciilor avocaților să își reamintească de această zi, pentru că nu este vorba doar despre avocat, ci pentru că astăzi este sărbătorit însuși dreptul fundamental la apărare.
În această zi, unul dintre sărbătoriți a fost avocatul Ștefan Herchi , președintele Consiliului de administrație al Filialei Bihor a Casei de Asigurări a Avocaților din 1999 până în prezent. Pentru qprecierea întregii activități profesionale desfășurate în cdrul Baroului Bihor, Consiliul Baroului, prin avocatul Adrian Stancu, decanul Baroului Bihor, i-au oferit lui Ștefan Herchi o plachetă aniversară.
Avocatul Ștefan Herchi a fost procuror, a fost viceprimar al Bihorului în anii 90, poziție din care semna autorizații pentru firme,vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Bihor, unde judeca litigii comerciale.
A absolvit Dreptul la Cluj, în 1979, a fost repartizat consilier juridic la Fabrica de Confecţii din Marghita, iar după câteva luni a fost transferat la cea din Oradea. În Procuratură a intrat în 1983, fiind procuror criminalist până în 1989. În 1988 a devenit doctor în Drept, cu o lucrare despre bugetele de venituri şi cheltuieli ale întreprinderilor de stat. În 1996 am intrat în avocatură şi tot atunci a fost invitat să predea şi la Facultatea de Drept din Oradea.E un erudite fapt pentru care a salvat sediul Bibliotecii din Decebal de la dispariție și vrea să facă un muzeu al cărții și tiparului la Oradea.