Legislaţia propusă de Uniunea Europeană pentru reglementarea inteligenţei artificiale ar pune în pericol competitivitatea şi suveranitatea tehnologică a Europei, potrivit unei scrisori deschise semnate de peste 160 de directori ai unor companii, inclusiv META.
În cursul lunii iunie, parlamentarii europeni susțin un regulament mai strict privind AI, comparativ cu propunerea legislativă înaintată de Comisia Europeană, iar conform acesteia ChatGPT va trebui să dezvăluie conţinutul generat de Inteligenţa Artificială, să ajute la identificarea aşa-numitelor imagini deep-fake de cele reale şi să asigure măsuri de siguranţă împotriva conţinutului ilegal. — conform Reuters.
Având în vedere dezvoltarea accelerată a ChatGPT a devenit foarte popular, au fost trimise mai multe scrisori deschise prin care se cere reglementarea inteligenţei artificiale datorită pericolelor ce le reprezintă. Printre semnatarii scrisorilor precedente se numără Elon Musk, directorul OpenAI, Sam Altman, precum şi Geoffrey Hinton şi Yoshua Bengio.
Scrisoarea avertizează că, în conformitate cu regulile propuse de UE, tehnologii precum AI ar deveni puternic reglementate şi companiile care ar dezvolta astfel de sisteme s-ar confrunta cu costuri şi riscuri disproporţionate de pierderi. Astfel de reglementări ar putea determina companii inovative să îşi mute activităţile peste hotare iar pe investitori să îşi retragă capitalul din dezvoltarea de AI în Europa, mai spun semnatarii scrisorii.
Directorul OpenAI, Sam Altman, care în luna mai a ameninţat că va retrage ChatGPT din Europa, dacă va deveni prea greu să respecte viitoarele legi cu privire la Inteligenţa Artificială, şi-a revizuit punctul de vedere și a declarat că firma nu are de gând să iasă din Europa.