Este consilierul primarului Birta și până în 2012 a activat în mediul privat.
„Numirea în această funcţie mă onorează şi îmi aduce o stare de emoţie, având în vedere că am făcut parte în trecut din cadrul acestui club, fiind jucător la centrul de copii şi juniori, dar şi ştiind greutatea acestui nume, FC Bihor, care este reprezentativ pentru întregul nostru judeţ.
Îmi doresc să redăm respectul şi aprecierea clubului de fotbal fanion al judeţului, printr-o manieră profesionistă pe care dorim s-o avem cu toţii cei implicaţi în acest club, dar şi prin performanţele sportive pe care le vizăm”, a declarat George Tătar, după numirea în funcţie de către Adunarea Generală a Asociaților clubului FC Bihor Oradea care l-a votat în funcția de președinte ieri.
Născut în anul 1984, George Corneliu Tătar a fost jucător la FC Bihor, la Centrul de Juniori (antrenor prof. Alexandru Muta). Este absolvent de Drept și masterand în Științe Politice. A activat în mediul privat până în anul 2012, când și-a început activitatea de la Primăria Oradea, în prezent fiind unul dintre consilierii primarului.Conform unui comunicat al clubului orădean, primele declaraţii de presă ale noului preşedine al clubului FC Bihor Oradea vor fi făcute miercuri, 5 iulie, cu ocazia reunirii la Stadionul Iuliu Bodola a lotului de jucători, în vederea pregătirii noului sezon competiţional.
Planul pentru clubul FC Bihor Oradea este unul pe mai mulți ani, scopul fiind, promovarea în prima ligă. <Ne aflăm în anul 2 al acestui plan, an în care atacăm promovarea în Liga2, iar pentru acest lucru avem nevoie de sprijinul vostru, al fanilor FC Bihor Oradea.
Prezența voastră în tribune a fost un factor decisiv pentru traseul nesperat de bun al echipei. Prima dată după mulți ani, strigătul de luptă BIHORU BIHORU!!! a răsunat deasupra stadionului, și am regăsit împreună o trăire pe care am crezut-o pierdută.
Final de coșmar al unui sezon de vis…așa putem caracteriza sezonul încheiat în fața a 5000 de spectatori. Dezamăgirea a fost una uriașă, golul oaspeților din minutul 93 s-a derulat fără oprire în mințile fanilor, jucătorilor și antrenorilor noștri. Am încheiat în lacrimi, prăbușiți pe gazon sperând că e doar un vis urât…
Am promis atunci că ne vom întoarce mai puternici! Am așteptat mesajul principalului finanțator, Primăria Oradea, pentru a vedea în ce formulă și în ce condiții atacăm noul sezon. Înainte de acest lucru însă au apărut câteva incertitudini. Domnul Sandor Kulcsar si-a anunțat demisia din funcția de Președinte. Nu vom comenta motivele dânsului, acesta le-a expus în presa locală, invocând motive personale. Putem doar să-i mulțumim pentru efortul depus la club într-un prim an foarte dificil după reînființare>, se arată într-un comunicat al clubului.