S- a decis condamnarea în primă instanță a unui bărbat, de aprox. 45 de ani, din județ, pentru săvârșirea în stare de pluralitate intermediară a infracțiunii de încălcare a solemnităţii şedinţei în formă continuată (două acte materiale).
Scenele de violență greu de redat au avut loc la Judecătoria Constanța, în timpul unei ședințe de judecată.
Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că în timpul desfăşurării şedinţei de judecată în faţa instanţei penale din cadrul Judecătoriei Constanţa, învestită cu soluţionarea unui dosar penal, în cursul audierii persoanei vătămate din respectiva cauză, a intervenit de mai multe ori fără permisiunea instanţei, fiindu-i atrasă atenţia şi fiind avertizat cu privire la îndepărtarea din sala de şedinţă, iar apoi i-a adresat persoanei vătămate audiate expresii jignitoare, în sensul că i-a spus acesteia „Băga-mi-aș (…) în morţii tăi”, încălcând astfel solemnitatea şedinţei de judecată.
Apoi, în timpul desfăşurării şedinţei de judecată în faţa instanţei penale din cadrul Judecătoriei Constanţa, învestită cu soluţionarea dosarului penal, inculpatul a folosit cuvinte şi expresii jignitoare în timp ce era audiat, afirmând „Dacă îi dădeam un pumn, îi săreau şi toate p(…)” şi „Sunt băiat, nu sunt p(…) ca ei“, iar apoi, după ce i-a fost atrasă atenţia, a intervenit în timp ce reprezentantul Ministerului Public susţinea concluziile pe fondul cauzei, folosind expresii jignitoare, în sensul că a afirmat „Aşa m-a fătat mama”, iar după ce instanţa a dispus îndepărtarea din sală, a adresat expresii jignitoare, în sensul că a afirmat „Să-ţi iau familia şi toţi morţii în p(…)”, încălcând astfel solemnitatea şedinţei de judecată.Integral https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/scene-socante-la-judecatoria-constanta-injuraturi-ca-la-usa-cortului-prima-condamnare-818822.html?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.