Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale vineri, 5 iunie, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru declararea zilei de 4 iunie “Ziua Tratatului de la Trianon”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
„Considerăm că această lege contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principului separației puterilor în stat și ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la stabilitatea raporturilor juridice, cât și în cea referitoare la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție, conform cărora «Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a țării», ale dispozițiilor constituționale referitoare la domeniile rezervate legilor organice stabilite de art. 73 alin. (3) lit. t) coroborate cu cele ale art. 31 alin. (5), precum și celor ale art. 147 alin. (4) referitoare la obligativitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, pentru argumentele pe care le vom prezenta în cele ce urmează”, se arată în textul sesizării.
Întregul text al sesizării de neconstituţionalitate poate fi citit AICI.
4 iunie a fost declarată Ziua Tratatului de la Trianon printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor. Pe 13 mai, parlamentarii au adoptat un proiect de lege în acest sens. Au fost înregistrate 235 voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” şi 25 abţineri.
Iniţiativa legislativă prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon.