PNL a renunțat la proiectul de lege privind creșterea pragului electoral de la 5% la 7% pentru partidele politice care vor să aibă reprezentare parlamentară, a anunțat luni, 3 iulie Nicolae Ciucă, președintele liberalilor.
Proiectul a fost depus de 15 deputați de la PNL și unul de la PSD pentru modificarea legii electorale.
„Am avut ședința de Birou Executiv în care am discutat și am supus votului respingerea proiectului de lege inițiat de aproximativ 15 parlamentari PNL pentru ridicarea pragului parlamentar. A fost o respingere aproape unanimă, o singură abținere. Din dezbatere a reieșit foarte clar poziția PNL pentru a menține procesul de consolidare a democrației în România prin susținerea unei reprezentativități cât mai mari la nivelul instituției parlamentare. De asemenea, a fost aprobată recomandarea retragerii acestui proiect”, a declarat Nicolae Ciucă.