Sunt 27 de școli care la nivel național înregistrează 100% promovabilitate la Bacalaureat. Trei școli sunt din Oradea și se clasează pe pozițiile 24, 26, 27 din punct de vedere al mediei. Cea mai mare medie se înregistrează la Colegiul Național din Iasi, unde media pentru cei 144 de absolvenți este 9,29. Clasamentul, de-altfel onorant, e închis de Don Orione unde media a fost 7,72 pentru cei 37 de candidați. Pe poziția 26 se află Liceul Teologic Baptist Emanuel unde media celor 60 de absolvenți a fst 8, 34, iar pe poziția 24 e Liceul Teologic Penticostal Betel cu media celor 60 de absolvenți 8,53.
Toți candidații din 27 de licee din țară au promovat examenul național de Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, potrivit datelor bacplus.ro. Menționăm că în această listă am luat în considerare doar unitățile de învățământ care au avut peste 30 de candidați. Luni, 3 iulie, rezultatele inițiale ale candidaților care au susținut bacalaureatul 2023 au fost publicate de Ministerul Educației.
Iată explicația indicatorilor din tabelul de mai jos, potrivit sursei menționate anterior:
- Medie: Media notelor tuturor elevilor din liceul respectiv. Elevii neprezentați sau eliminați din examen nu sunt luați în considerare.
- Procent de reușită: Procentul elevilor care au depășit nota minimă necesară, adică 5 per disciplină, respectiv 6 în total. Acest procent este raportat la numărul total de candidați înscriși, inclusiv cei absenți și cei eliminați din examen.
- Numărul de candidați: Numărul candidaților care au susținut proba la materia respectivă, sau numărul total de candidați.